Media socială, la ce e bună?

 Media socială, la ce e bună?

Media socială e un fel de shaorma cu de toate. Seamănă cu un magazin. Din 1000 de „prieteni” (sau clienți) cei mai mulți doresc să iți vadă pozele si clipurile, să îți ia pulsul, să vadă „cu cine votezi”, să vadă dacă ești interesant. Puțini sunt cei care vor să învețe ceva, să intre într-un dialog. Dacă magazinul nu e la stradă și nu arată că o duce bine, își pierde clienții într-o săptămână. Idolul mediei sociale este deștept, frumos, bogat, sănătos și fericit dornic să îi învețe și pe alții gratuit și repede cum să devină așa.

Te-ai gândit vreodată de ce o poză, un banc sau o glumă adună 1000 de like-uri iar un gând profund, o analiză, o opinie argumentată doar 20-30? Pentru că „prietenii virtuali” sunt superficiali, și cei care nu sunt, evită să fie asociați cu ceea ce zici din diverse motive (religioase, politice, frici, restricții, protejarea imaginii).

Totusi pentru ce e bună media socială? Eu cred că rolul ei principal este să te ajute să găsești oameni ca tine - cu aceleași interese, valori, viziune. Dacă aceeași 50 de oameni îți apreciază fiecare post și fac comentarii constructive, ei sunt oamenii cu care începi revoluția. Restul sunt „water under the bridge”, cum ar spune americanul. Așa iau naștere Grupurile...(Grupul iubitorilor de vodka Săniuța, Grupul nostalgicilor pandemiei, Grupul sustinătorilor consumului recreativ de marijuana etc)

Alții folosesc media socială pentru reclamă sau branding personal postând în fiecare zi câte o poză. E frumos la început...am fost la piață-poză, am fost la job-poză, am fost la concert-poză, am ieșit cu partenerul la cină-poză. Coafuri, rochii. Extraordinar acest jurnal foto. But guess what, după o vreme devine obositor și după încă ceva vreme devine enervant. Ca în bancul cu Bulă după o săptămână de mâncat sarmale...

În concluzie, exagerarea sau lipsa măsurii în media socială devine enervantă.

Alții se informează din media socială pentru că nu au încredere în „sursele oficiale” sau pur și simplu au nevoie de mai multe păreri.

Pe de altă parte, unii intră doar pentru divertisment, la trecerea timpului, să critice pe oricine, pe orice subiect.

E bine că există media socială? DA. Decât să aud o singură voce oficială (cum se întâmpla inainte de 89), prefer să aud 1000 de voci din care să-mi aleg eu ce vreau și să le ignor pe celelalte 999.

Slujba-i slujbă, drujba-i drujbă

Conform unui studiu Deloitte (2017), 87 % dintre angajați merg la muncă pentru bani și doar 13% din pasiune pentru ceea ce fac. Pe de altă parte, nu există nici o dovadă că cei care muncesc din pasiune au rezultate mai bune pe termen lung față de cei care-și pun la bătaie doar competența pentru bani. Job-ul în sine este un pachet de sarcini, activități și livrabile. Foarte puțini oameni pot afirma cu mâna pe inimă că-și iubesc meseria ca pachet. Să luăm de exemplu un profesor care afirmă că este foarte pasionat de meseria sa. Îi place să dezvolte materiale didactice, să creeze activități de învățare, să inițieze și să se implice în activitățile cu copii – dar asta reprezintă doar norma de 18 ore pe săptămână. În restul timpului, meseria de profesor implică multă muncă administrativă și birocratică, presiune și sarcini adiționale din partea managementului, dezvoltare profesională la comandă, rezolvare unor situații problemă etc. Tipul de activități care ucid pasiunea. Cei mai mulți le acceptă că nu au încotro, așa e pachetul. În concluzie, predai din pasiune dar nu prea poți spune că îți iubești meseria. Fie vorba între noi, nu am auzit un profesor care să spună „iubesc să fac rapoarte și situații de azi pe mâine la ordinul șefilor”.

Pasiunea apare când cerințele job-ului apar ca o prelungire firească a ceea ce știi să faci cel mai bine, pentru ce te-ai pregătit toată viața. Pasiunea este legată de cel puțin trei elemente:

- autonomia la locul de muncă;

- competența înaltă pe specificul jobului;

- motivația puternică.

În general meseriile liberale întrunesc mai mulți pasionați la locul de muncă: profesorii, medicii, psihologii, artiștii plastici, muzicienii, designerii, programatorii IT, cercetătorii, (pe jurnaliști nu îi mai pun că au început să fie tonomate la mâna celor care plătesc reclama).

E ok dacă pasiunea dispare? Bineînțeles. Patronii sau șefii îți plătesc salariu pentru competențele tale, pentru rezultate. Dacă între timp ai dezvoltat alte pasiuni nu poate fi decât benefic pentru balanța muncă-viață privată. Când ai un job repetitiv, monoton și plictisitor cum de multe ori se întâmplă în administrația publică e normal să îți cultivi alte pasiuni.

Una dintre marile surse ale migrației forței de muncă este nepotrivirea dintre așteptări și cerințe. Mulți constată că au fost păcăliți la angajare și nu le mai place ceea ce fac sau locul în care se află. Degeaba îmi place să fac cercetare în educație dacă locul în care mă aflu e mai degrabă un spital de nebuni părăginit.

Există firme de HR și traineri plătiți de corporații să păcălească angajații cum că munca e distracție. Nu împărtășesc acest punct de vedere. Munca se face cu seriozitate și responsabilitate în schimbul unui salariu/beneficiu. Distracția nu se plătește niciodată. Asta nu înțeleg cei care ajung zilnic târziu acasă dar nu pot afirma că duc o viața cel puțin decentă și echilibrată. Dacă distracția e considerată muncă plătită, atunci da!

Deci „Slujba-i slujbă, drujba-i drujbă!”

Admir oamenii care afirmă că sunt plătiți suficient de bine pentru a-și întreține pasiunile.

Ghicitoare

Cum vă dați seama dacă un om pe lângă că e profesionist e și pasionat de ceea ce face? Ca la școală! Un elev de 10 recită poezia fără greșeală, unul pasionat o recită fără greșeală și cu patos.

Conform sursei de mai jos ai spune că românii sunt pasionați de muncă, însă nu e așa. Nevoia de a câștiga pentru a face față costurilor vieții îi impinge pe mulți să renunțe la viața personală.

T

Nu ai nevoie de nimeni să fii tu însuți!

   

Odată ce ți-ai fixat standardele de viață și modul în care funcționezi, de fapt nu ai nevoie de nimeni să îți arate cum trebuie să fii! Nu ai nevoie de nimeni să te valideze ca individ funcțional. Oamenii încearcă să te schimbe în interesul lor, conform valorilor lor, pentru a-i servi mai bine. Înainte să te grăbești să îi faci fericiți pe alții, verifică dacă tu ești OK. Ca să poți iubi pe alții e nevoie să te iubești pe tine, să fii fericit cu tine. În momentul în care ai nevoie de cineva pentru a te simți bine în pielea ta, ceva e greșit. Dacă se întâmplă asta, revizitează-ți standardele, ajustează-ți obiectivele, măsoară în raport cu tine cel de ieri. Închipuie-ți că ești un magnet. În jurul tău vor gravita doar persoanele atrase de modul tău de a fi, restul se autoexclud natural. Fizica lucrează în favoarea ta. Nu te chinui să transformi lemnul în oțel pentru că nu funcționează niciodată. Ignoră sfaturile binevoitoare, inclusiv pe acesta, dacă nu îți folosesc la nimic. Într-o plină epoca a falsului, fii tu însuți. Este singura cale de a te simți cu adevărat fericit.

Ai încredere în știință? În principiu ar fi bine să ai...

 Ai încredere în știință? În principiu ar fi bine să ai...

Doar că trebuie să știi următoarele:

A. Coerciția nu este știință. Nimeni nu te poate obliga să crezi un singur punct de vedere.

B. Cenzura nu este știință. Niciodată nu există consens deplin în cercetare. Dacă nu poți citi și alte puncte de vedere...domeniul este cenzurat.

C. Datele false nu sunt știință. Știința se bazează pe ipoteze pe care încearcă să le confirme sau să le infirme, dar niciodată pe date false.

D. Manipularea rezultatelor nu este știință. Obținerea de avantaje prin manipularea rezultatelor cercetării este crimă și trebuie tratată ca atare.

E. Folosirea arbitrară a surselor nu este știință. Cercetarea cu bună intenție ia în considerare toate punctele de vedere cunoscute...nu doar pe cele care convin autorilor.

F. Alarmismul intenționat nu este știință. Cine face apel la „cercetare” pentru a alarma nejustificat populația este un criminal. În fond cercetarea este o încercare, nu un răspuns definitiv.

Iată cum poți depista pseudo-știința (bad science):

1. Titluri senzaționale. Presa simplifică articolele științifice și le îmbracă în senzațional.

2. Manipularea rezultatelor. Presa poate trunchia sau interpreta în mod eronat rezultatele pentru a servi mai bine „poveștii”.

3. Conflictul de interese. Cititorul trebuie să știe cine a finanțat studiul. De multe ori, companii private angajează oameni de știință pentru a demonstra că produsele sau serviciile lor sunt bune pentru uz general. Există suficiente cazuri în care „știința” a fost folosită pentru foloase personale sau financiare.

4. Corelație și cauzalitate. O corelație între variabile nu înseamnă că una a cauzat-o pe cealaltă. Încălzirea globală a început din anii 1800, în timp ce numărul piraților a scăzut. Asta nu înseamnă că lipsa piraților să numără printre cauzele încălzirii globale.

5. Concluzii fără dovezi. De multe ori speculațiile împing știința mai departe, dar a formula concluzii solide bazate doar pe jocul cuvintelor, fără dovezi clare, nu se cheamă știință.

6. Eșantion prea mic. Cu cât eșantionul este mai mic cu atât scade nivelul de încredere în rezultatele acelui studiu. Concluziile pot fi valide dar sunt lipsite de reprezentativitate.

7. Eșantion nereprezentativ. Dacă eșantionul este sensibil diferit de populația cercetată atunci rezultate tind să fie manipulate către un scop particular.

8. Lipsa grupului de control. În testele clinice, rezultatele testelor pe subiecții participanți se compară cu cele ale grupului de control care nu au primit substanța supusă cercetării.

9. „Blind testing”. Pentru a preveni prejudecățile și erorile, subiecții nu trebuie să știe dacă vor fi testați sau sunt în grupul de control. Uneori nici cercetătorii nu știu acest lucru decât după teste.

10. Selectivitate în raportarea datelor de cercetare. Implică doar selectarea acelor rezultate care sprijină concluziile studiului, ignorându-se cele care contrazic.

11. Rezultate care nu pot fi replicate. Rezultatele solide trebuie să poate fi replicate și de alte studii independente. Descoperirile extraordinare necesită dovezi extraordinare, lucru care nu poate fi furnizat printr-un singur studiu.

12. Materialul nu a fost publicat printr-un proces de peer-review. Înainte de publicare un studiu important se supune criticii constructive a altor specialiști în domeniu pentru a se detecta și înlătura erorile. Fără acest proces nu se poate câștiga notorietate și credibilitate.

În concluzie, dacă vrei să ai încredere în știință documentează-te de la sursă, din jurnalele științifice internaționale cu mare reputație. Citește toate articolele, toate punctele de vedere. Abia după aceea vei înțelege. Informația există, doar să ai mintea și inima deschise.

Pe Tik-tok, Facebook, Instagram, presa scrisă găsești distracție, senzațional, alarmism...dar nu știință.

Din filozofiile mele de viata...

 

1. Daca vrei sa iei metroul ar fi bine sa nu il astepti in statia de autobuz. Pe cale de consecinta, daca visezi sa ai un partener cuminte, harnic si serios nu il cauta in club...pe acolo nu trece metroul…

2. Am foarte putini prieteni si o tona de cunostinte. Ar fi dezastru sa fie invers...

3. Ai dreptul sa pui punct la orice! Daca te gandesti mai bine vei pune virgula in 99% din cazuri…

4. Nu exista nimic gratuit pe lumea asta. Chiar daca primesti ceva gratis, ori exista “clauze” ascunse ori alcineva a platit deja. Informeaza-te!

5. Daca e prea frumos sa fie adevarat cu siguranta e o pacaleala la mijloc. Vei plati mai devreme sau mai tarziu in bani sau “natura”. Daca crezi ca nu meriti un lucru, o persoana sau o functie atunci cel mai probabil e adevarat sa fie asa. Nu te baza pe noroc. Unii il au nativ, altii si-l fac pentru ca stiu cum. Tu nu te numeri printre ei. Conjuctura favorabila nu e noroc.

6. Prin intelepciune poti trece cu bine prin situatii aparent dezastroase. Analizeaza “dosarul” de cateva ori si nu iti va mai parea atat de catastrofal.

7. Dragostea neconditionata e o utopie, un concept de marketing. Daca iubesti cu adevarat pe cineva nu poti asista neputincios la derapaje, neglijente, dezamagiri, auto-distrugere…ai fi complice. Orice incercare de negociere iti va fi interpretata ca si conditie. “Ai stat X ani langa mine si nu mi-ai deschis ochii!” va suna cunoscut?

8. Transforma-ti visele in realitate- o alta chestie care suna bine in teorie. Pentru a transforma un vis in realitate ai nevoie de: plan, resurse, capacitate, suport. Puteti incerca dar depinde de vis…Unii in incercarea lor au pierdut case, masini, familii, reputatie. Una e sa vrei (dorinta), alta e sa poti (capacitate)! Daca nu ai nimic de pierdut, intreaga galaxie poate fi a ta! Incepeti sa visati normalJ. E mai usor sa ajungi presedintele Romaniei decat sa pui pe picioare un business de succes!

9. Construieste-ti o viata simpla, curata, predictibila. Asa se pot baza cei dragi pe tine si tu pe ei. Promiscuitatea apare atunci cand ambitiile iti depasesc capacitatile si valorile morale. Ai falsa senzatie de apartenenta la un grup/curent de nisa si un look fabricat…dar nu esti tu! Esti ce vor altii sa vada, sa atinga, sa auda. O proiectie a alter ego-ului in directia vanitatii, a castigului ocazional, a satisfactiilor de foarte scurta durata obtinute cu costuri mari. Exista si lifestyle sanatos, in care cresti/evoluezi natural fara a apela la “artificii”.

10. Gandeste-te bine cand, cum si cui ii faci o promisiune! Nu promite lucruri de care nu esti capabil! Increderea este acordata DOAR celor care isi tin promisiunile. In zilele noastre “Promit ca incerc” a luat locul promisiunilor adevarate…pana si unii prieteni incep sa devina “oameni de vanzari”. Un prim pas in reabilitare este promiti rar dar sa te tii de promisiune.

11. Tupeul, functia si speech-ul in clisee nu tin loc de competenta. Invatati sa vedeti dincolo de aparente. Calitatea unui om este reflectata de ceea ce face zilnic la munca, cu ce fel de oameni se inconjoara, ce gandeste in intimitatea lui despre acestia.

12. Punctualitatea este o virtute. Daca esti punctual, demonstrezi ca esti organizat si areti respect fata de persoana cu care te intalnesti, care ar putea fi…la fel de punctuala. Nu exista motiv serios (in afara de accidente) sa intarzii la o intalnire oricat de mult te straduiesti sa te scuzi. Daca in mod frecvent intarzii la intalniri, sedinte, programari, cauzele pot fi urmatoarele: te trezesti tarziu, vorbesti mult la telefon, esti pretios si crezi ca lumea are obligatia sa te astepte, iti pui prea multe de rezolvat intr-o singura zi, nu iei in calcul traficul si neprevazutul, nu-ti pasa ce cred ceilalti despre tine.

13. In cadrul oricarei activitati, unii gandesc in termeni absoluti in vreme ce altii in termeni relativi. De exemplu spui “hai sa ne vedem LA ora 15.00” si celalalt spune “OK, ne vedem PE LA ora 15”- mesajul subliminal este acela ca celuilalt nu-i pasa daca-l astepti cateva minute. Sau spui “Hai sa bem NISTE vin” si celalalt spune “OK, bem cate UN pahar de vin”- mesajul subliminal este acela ca celalalt nu vrea sa petreaca prea mult cu tine. In concluzie, ABSOLUT+ABSOLUT= INTELEGERE PERFECTA, ABSOLUT+RELATIV = NEGOCIERE, ASTEPTARE, DEZAMAGIRE iar RELATIV+RELATIV = DE VIS- Flower Power. Ce este cu adevarat interesant este faptul ca oricare dintre noi putem gandi atat in termeni absoluti cat si relativi. E o chestiune de alegere si motivatie. Unii sunt ceas elvetian la munca, totul masurat impecabil si foarte relaxati acasa. Altii aleg sa fie flexibili la munca dar foarte stricti cu familia si realizarile acesteia.

14. Nu oamenii se cearta! Ego-urile lor o fac. Oamenii in principiu sunt intelegatori, buni si empatici,...pana cand isi pierd rabdarea, pana cand orgoliul erupe. Cele mai frecvente motive de cearta sunt asteptarile nerealiste sau neverbalizate (“am crezut ca….”), perceptia drepturilor si obligatiilor (“era randul meu sa….”, “mai ocupa-te si tu”, “m-am sacrificat…”), castiguri si cheltuieli (“nu ne ajung banii…”, “ai platit prea mult”), invidia (“eu de ce nu pot...”, “vecinii si-au luat masina noua”, “sotul ii aduce flori zilnic”, “ ce are ea si nu am eu (vorba Deliei)”… Personal, nu cred in valoarea terapeutica a certurilor! Nu cred ca asa se rezolva problemele. Mai mult, orgoliile exacerbate duc la despartiri, teribilism, comportamente deviante, rautati, crime. In rezolvarea problemelor recomand cu caldura: comunicarea onesta si asertiva, intelegerea cauzelor si corectarea lor, afectiune, sprijin, rabdare.

 

(va urma)

De ce munca de acasă nu funcționează (pentru toată lumea)

Simți că de când lucrezi de acasă ți-a scăzut randamentul, concentrarea și eficiența în activitatea ta? Nu te îngrijora, e normal. Când ani de zile ți-ai format niște rutine care te ajutau să îți atingi obiectivele profesionale dintr-o dată simți ca lumea ta e întoarsă cu susul în jos. Hai să stabilim niște adevăruri de la început:
- Munca de acasă NU este pretabilă pentru orice profesie. De exemplu producția de bunuri nu poate fi mutată acasă. „Telemunca” se adresează în general celor care și înainte îsi faceau treaba prin calculator, telefon, videoconferință. Un doctor nu poate opera de acasă, un transportator trebuie să circule, iar locul polițiștilor e pe stradă.
- Există o mare diferență între profesiile liberale care erau obișnuite cu lucrul de acasă (IT-ist, scriitor, gazetar, consultant, strateg în comunicare sau management) și cei forțați să lucreze acasă prin ordine militare sau prezidențiale (funcționari publici, profesori, contabili, specialiști în resurse umane). Este o altă organizare a muncii. Dacă prima categorie îsi alege de pe o zi pe alta programul de muncă în funcție de  inspirație și termene de livrare, a doua categorie are un program fix de muncă de 8 ore apoi timp liber seara. Atenție însă, prin „telemuncă” angajatorul poate considera că ești disponibil oricând.
- Eficiența muncii de acasă depinde de câtiva factori: autonomia muncii (dacă rezultatele depind în mod direct de rezultatele altora eficiența scade), personalitate și caracter (dacă nu te mai atrage job-ul și nu te poți concentra pe rezolvarea de sarcini eficiența tinde spre 0), situația familială (o familie izolată în casă cu trei copii, fără o bonă sau rudă care să îi țină ocupați nu va putea fi eficientă în activitatea profesională), condiții de muncă (pentru eficiență ai nevoie de spațiu separat optimizat, acces la tehnologie și internet, echipament performant), mediul de acasă (armonie, înțelegere, suport între membrii familiei vs. competiție pe resurse, certuri și lipsa sprijinului).
- Să fim cinstiți, nici un telefon, calculator sau echipament de videoconferință nu poate cântări la fel precum o întâlnire față în față a echipei, o oră normală de curs sau orice altă activitate profesională care implică mai multe persoane. Una este să urmărești pe Youtube un concert sau o piesă de teatru și alta e să te afli în sală. „Online-ul” a fost creat pentru a suplini nevoia de comunicare între întâlnirile față în față, nu de a le înlocui.

În opinia mea cel de mai jos este profilul ideal al celui care muncește de acasă (de acest COVID-19):
- are o profesie liberală și nu ține „la program”
- este disciplinat, bine organizat și motivat profesional (iubește ce face).
- deține o locuință cochetă în care se simte bine, cu spații propice pentru încurajarea creativității și concentrării (eventual o curte cu spațiu verde/terasă)
- deține/are acces la echipamente, tehnologie și consumabile pentru activitatea profesională
- nu are obligații familiale (copii, persoane în vârstă în întreținere)
- are suficiente resurse financiare pentru a comanda online tot ce are nevoie
- opțional, împarte locuința cu jumătatea (soț/soție/prienten/prietenă), se sprijină reciproc
- opțional, poate avea unul sau mai multe animale de companie
- are un network de prieteni (virtuali) cu care comunică atunci când e nevoie
- casa este cartierul general- iubește să stea și să lucreze acasă
- introvertit și puțin sociabil.

Dacă nu vă regăsiți în  profilul de mai sus atunci faceți parte din marea masă a celor care muncesc în România încercând să faceți compromisuri în materie de familie, job, obiceiuri și pasiuni personale, gânduri și atitudini generate de situația social-economică în care ne aflăm. Pentru dumneavoastră munca de acasă nu este o „mană cerească” ci mai degrabă o sursă suplimentară de îngrijorare. Iată cateva motive pentru care nu puteți munci de acasă la capacitatea obișnuită:

1. Familia nu întelege că deși sunteți acasă trebuie să și lucrați pentru „birou”. Acest lucru implică un anumit setup mental, concentrare și...liniște. Dacă sunteți întrerupt din 10 în 10 minute de către cineva, va fi greu să reluați firul.

2. Distragerea atenței cu lucruri casnice. Acasă mereu îți găsești ceva de facut. Casa este centrul universului de unde (teoretic) pleci în fiecare zi. În ordinea priorităților este mai importantă decat jobul din ziua respectivă. Cum poți face un plan de comunicare dacă chiuveta e plină de vase, frigiderul e gol sau robinetul nu inchide bine apa? Soția se plânge ca iar nu merge nu știu ce sau cel mic a stricat ceva important. Îti stă pe cap, trebuie să rezolvi...

3. Vacanța copiilor, disperarea părinților. Dusul copiilor la școală și găzduirea lor într-un spațiu relativ securizat le permitea părinților să se concentreze pe muncă. Corect! Exact în acel interval. Acum în izolare la domiciliu a cui este responsabilitatea sa vadă de ei zilnic, să îi hrănească, să-i educe, să-i distreze? Cine are privilegiul sa poată munci si cine se ocupă de cei mici? Ah, alternativ, așa e „political corect”. Și încep negocierile...

4. Bucătăria este deschisă non-stop, canapeaua imbietoare. La birou, copleșit de treabă, amâni momentul în care mergi la fast-food să mananci sau să bei o cafea. Acasa însă tentația e mult prea mare...Poți să „ronțăi” toată ziua și nu te judecă nimeni dacă deschizi o bere la ora 12 la prânz. De asemenea, un somn de frumusețe îți permite noaptea să stai mai mult pe rețele de socializare sau netflix.

5. Lipsa interacțiunilor de viață reală. Munca de acasă înseamnă să muncești de unul singur. Chiar dacă pare că vorbești cu colegi sau clienți, te uiți la computer sau la pereți. Cu timpul acest aspect ne va afecta capacitatea de interactiune și deschidere socială. Poți încheia un contract și fără a zâmbi sau a da mâna cu cineva...însă nu aceasta este normalitatea.

6. Lipsa colaborării. Când te afli într-o dilemă profesională desigur că îți poți întreba familia, dar nu se compară cu un brainstorming între colegi. E greu să alegi soluția optimă dacă nu te poți consulta imediat cu alți profesioniști.

7. Mediul întâlnirii contează. Chiar dacă nu îți poate impune nimeni de unde să participi la o videoconferință, bucătăria, dormitorul și echiparea în pijamale NU denotă seriozitate. Cei care înțeleg asta își amenajează un colțișor de unde să se poată simți confortabil indiferent de interlocutor.

8.  Lipsa comunității. Suntem „animale sociale” și căutăm prezența semenilor pentru a petrece un anumit timp împreună cu aceștia. Alții decât familia. Apartenența la o comunitate și întalnirile cu membrii ei ne binedispun si contribuie la o bună sănătate mentală. În concluzie, izolarea pe termen lung afectează printre altele și capacitatea de muncă.

9. Repere în ceață-nesiguranță și incertitudine. Fiind o stare de necesitate, evaluările profesionale sunt mai largi sau inexistente, rapoartele nu se mai cer atât de riguros elaborate, majoritatea lucrurilor „bătute în cuie” au devenit mai degrabă relative sau negociabile, lipsa de performanță trecută mai ușor cu vederea pe principiul că la toți ne este greu și nu se știe cine va „supraviețui”. Senzația că totul se schimbă...

10. Pierderea balanței între muncă și relaxare. Când muncești pentru birou, pentru casă și familie sau te relaxezi? Trimiți emailuri la 2 noaptea, tunzi gazonul marțea și spui povești copiilor la 10 dimineața în timp ce bei un pahar de vin? Tot programul ti-e dat peste cap. Normal este sa te ocupi de birou intre 9-17 de luni pana vineri, sa tunzi gazonul în weekend, sa spui povesti seara și sa bei un pahar la cina. Lucrurile nu stau deloc asa când lucrezi de acasa...recunoaște :-)

Anul 2020 și pandemia ar putea aduce conform sociologilor cea mai mare criză socială din toate timpurile, o bombă cu ceas supranumită de către New York Times. Unii îndraznesc să spună că izolarea va produce la final mai multe victime decât virusul. Un lucru e cert, toți ne dorim să iesim din case, să ne plimbăm, să-i vizităm pe cei dragi, să plecăm în calătorie, să ne reluam viețile obișnuite. Important este sa o facem la timpul potrivit pentru că dacă iesim prea repede cele 2 luni de izolare care s-au scurs până acum ar putea fi doar „încălzirea” pentru ce va urma.

„România educată” sau România educată? De la proiect trecem și la acțiune?

Zilele acestea au fost date publicității rezultatele proiectului România Educată, un proiect al Președintelui României (pe care il puteți descărca de aici). Presa a relatat destul de puțin despre el, mai ales din punct de vedere tehnic, concentrându-se mai degrabă pe punctele de vedere ale politicienilor sau a altor formatori de opinie. Astfel, unii cred că proiectul și rezultatele sale sunt un plagiat, alții consideră că este mai slab decât cel formulat de Mircea Miclea acum un deceniu, în fine, cei care nu au fost suficient „bagați în seamă” au motivele lor să discrediteze proiectul în mass-media. Cât despre mine, am fost și sunt interesat doar de aspecte tehnice de politică educațională, strategie și acțiune și deloc de speech-urile celor direct interesați mai degrabă să mențină lucrurile exact așa cum sunt la ora actuală.

Din punctul meu de vedere rezultatele proiectului Romania Educată aduc relativ puține lucruri noi, nediscutate sau neștiute în trecut. Viziunea și rapoartele tehnice pun într-o formă succintă și coerentă o serie de realități și perspective ale sistemului educațional de învățământ. Tot respectul pentru cei care au lucrat la documente pentru că ele sunt veritabile REMINDER-e de rezolvare ale problemelor existente care continuă de ani buni să producă daune în ciuda „eforturilor” aleșilor de a le soluționa.

Citind cu atenție documentele am ajuns la câteva concluzii, desigur, personale:

A.  Sistemul educațional românesc este într-un proces de reformă și are nevoie de o nouă reformă. Adică, suntem într-o reformă de 25 de ani. În general sistemele de educație se reformează o dată la 15-20 de ani apoi, pe baza noilor viziuni și practici aduse de reformă, încep să inoveze procesul educațional până când se ajunge la maturitatea modelului. În cele din urmă va apărea nevoia unei noi reforme. De dragul exemplului, reforma trebuie vazută ca funcționarea unui computer, unde instituțiile sunt hardware iar expertiza pusă în acțiune este software. În momentul în care vechiul calculator nu mai face față trebuie înlocuit cu altceva capabil de a ne satisface nevoile. Putem pastra carcasa dacă încă e frumoasă dar componentele hardware si software trebuie să fie noi și compatibile între ele. Când noua arhitectură devine funcțională putem spune că am înfăptuit reforma.  De ce reforma în România durează așa mult? Iată câteva motive păstrând exemplul calculatorului:

1. Decidenții nu s-au pus niciodată în acord asupra arhitecturii sistemului (unii vor Windows cu procesoare AMD, alții Mac cu procesoare Intel, iar cei din urmă Linux că e gratis). Care cum vine la putere schimbă ceva. Deci nu există un consens, stabilitate, sustenabilitate, un pact spre beneficiul utilizatorului.
2. Deși era nevoie de upgradarea tuturor componentelor hardware, din lipsă de fonduri sau vointă ele s-au schimbat pe rând, unele invechindu-se până când altele au fost înlocuite. Astfel au apărut inevitabilele I/O errors. Incercati să instalați un Windows 10 Pro pe un calculator facut din bucăți/componente ieftine și apoi masurați performanța. Și atunci ce face decidentul? Știind că nu are un sistem performant, caută să instaleze doar programe suportate (stam cu windows 7 până în 2025).
3. Orice sistem de operare evoluează prin așa numitele „updates” de la producător. Dacă acestea nu sunt produse și instalate în sistem la timpul potrivit se produc erori și performanța este afectată.  De exemplu am revizuit curriculumul la limba română dar dacă acest lucru nu se reflectă în materialele de studiu și un alt fel de didactică performanța va fi scăzută.
4. Utilizatorii (profesori, elevi, părinți) au primit mai mereu doar crash courses despre folosirea sistemului pentru a produce performanță iar serviciul client support fie a lipsit fie nu avea expertiză suficientă pentru a face față valului de probleme din sistem.
5. Operând un sistem cu atât de multe conflicte funcționale și erori, experiența și competența utilizatorului devine mai importantă ca oricând. Ce te faci însă cand acesta își pierde motivația de a lucra cu un astfel de sistem? Când cele mai multe comenzi sunt de tip „Switch On” și „Shut Down”...

B. Scriem documente frumoase dar nu implementăm decât parțial. Există o bogată bibliografie privitoare la proiectarea reformelor (politici, strategii, planuri de acțiune) dar și literatură de analiză a modului în care reformele au fost înfăptuite. La fiecare initiativă constatăm că doar o parte din obiective ajung să-și cunoască rezultatele, care, chiar și ele, vor fi uitate in 2-3 ani. Ce se mai întâmplă prin învățământul rural după încheierea proiectului finanțat de Banca Mondială? Ne place să scriem și pe hârtie arată bine, dar când să trecem la fapte avem rețineri. Asta întărește zicala că „românul s-a născut poet”- își propune mult și realizează puțin.

C. Finanțarea sistemului de educație este element central în discursul tuturor guvernărilor dar în realitate banii vin cu țârâita și merg oricum pe salarii (care sunt în continuare mici). Inovațiile în sistemul de invățământ din ultimii 20 de ani au venit prin proiecte cu finanțare externă și acesta este un lucru pozitiv, că Ministerul a reușit să își formeze echipe capabile să scrie proiecte bune și să atragă finanțări. Din păcate majoritatea proiectelor au suferit întârzieri sau modificări pentru că partea română nu vine cu contribuția financiară la timp.  Ori timpul este o componentă esentială în managementul de proiect. Nu ai cheltuit banii în  timpul alocat aceștia se duc în altă parte iar o parte din rezultatele proiectul rămân în aer. În vreme ce Finlanda investește 50 de milioane de euro pentru digitalizarea învățământului primar (vezi aici) noi nu găsim bani pentru cofinanțarea a doua proiecte naționale cu bugete mult mai mici (dar obiective prea generoase). Banii trebuie planificați și alocați într-un proces de reformă nu căutați de pe o zi pe alta prin bugetele altor ministere. Atâta timp cât educația este privită ca o povară pentru buget nu merităm să avem un sistem educațional mai bun. Orice ministru de finanțe intră în fibrilații când trebuie majorate salariile în învățământ. De ce? Haideți să facem un mic calcul. Conform statisticilor în sistemul de învățămînt lucrează aproximativ 300.000 de angajati. Dacă ipotetic am adauga 1 Euro crestere salarială pe lună, statul ar trebui să scoată suplimentar 3.600.000 Euro pe an. Dar în realitate nu e deloc așa. Creșterile se calculează ca procent din salariul brut. Un profesor universitar cu un brut de 9000 de lei și o crestere salarială de 10% va lua 200 de Euro brut în plus în fiecare lună. Mie unul nu mi se pare un sistem echitabil care încurajează performanța. Majorările ar trebui acordate diferențiat atât ca praguri salariale cât și pe criterii de merit. Până la urmă nevoie mai mare de bani are un profesor tânăr în plină evoluție și implicat nu unul care e băgat doar cu numele peste tot și treaba o fac alții.
 Un astfel de profesor nu are nevoie doar de un salariu decent ca să performeze bine. Trebuie să știe că e respectat, pregătit profesional, monitorizat și evaluat transparent. Trebuie să știe că are la dispoziție un mediu optim pentru performanță și că există certe așteptări de la ea/el. Ori toate aceste lucruri costă.

D. Factorul politic este scurt-circuitat în formularea concluziilor, a viziunii și rezultatelor. De acord că au fost consultați 8000 de oameni din sistem, de acord și cu majoritatea propunerilor în forma în care au fost scrise, de acord că trebuie să facem un efort financiar pentru a imbunatăți educația. Proiectul are o hibă însă (cred). Pleacă de la prezumția că toată lumea va fi de acord cu propunerile iar guvernul (guvernele viitoare) vor sări cu banii. Reamintesc că în trecut au existat acorduri semnate între toate partidele importante și tot nu s-a întamplat nimic. De ce ar fi diferit de această dată? În jocurile politice sunt sacrificate (mai ales) elementele de valoare. Un proiect bun poate fi uitat pentru că nu e contextul și susținerea, în vreme ce o lege proastă trece pentru ca are majoritate în Parlament. Și atunci cine trebuie să susțină un astfel de proiect, care reprezintă în esență o reformă majoră, pentru a obliga factorul politic să planifice resurse pentru el? Este președintele de ajuns? Nu cred. Un proiect atat de important trebuie să fie pe buzele tuturor, de la Academia Română, Universități, Învățămînt preuniversitar, mass-media, părinți. Dialogul și angajamentul așa cum se petrece în Occident (Elveția, Germania, Marea Britanie) e puțin probabil să se întâmple în România, unde, în mod frecvent, este atacată persoana nu ideea. Istoria recentă a demonstrat că proiectele majore (de orice fel) au fost adoptate în România în două feluri - a. au avut masă critică în susținerea publică și atunci politicienii nu au avut ce face decât să suțină și ei (își stricau imaginea dacă spuneau pas), b. prin adoptare rapidă beneficiind de majoritate decizională - tehnica punerii tuturor în fața „faptului împlinit”.
Mai mult, o reformă de o asemenea amploare nu va putea fi finanțată fără legi speciale. Asta însemnă că obiectivele și rezultatele aferente vor putea fi negociate și nu neaparat în sensul dorit inițial.


Proiectul România Educată vine cu douăsprezece deziderate pentru orizontul 2030:

1. Sistemul de educație formează cetățeni activi
2. Educația este individualizată, centrată pe nevoile și aspirațiile celui care învață și pe specificul fiecărei comunități de învățare
3. Educația începe cât mai devreme în viața unui copil și continuă pe tot parcursul vieții sale
4. Profesorii sunt mentori și facilitatori, veritabili profesioniști în educație
5. Pentru educație se alocă resurse suficiente, în mod transparent și eficient
6. Sistemul de educație este unul echitabil și de calitate pentru fiecare elev
7. Tinerii pot opta pentru trasee flexibile în educație
8. Sistemul de educație românesc este atrăgător pentru comunitățile academice din România și
din întreaga lume, facilitând o intensitate crescută a mobilităților internaționale
9. Alfabetizarea funcțională a tuturor elevilor
10. Etica și integritatea sunt valori care se transmit și se respectă pe tot parcursul educațional
11. Managementul educațional este unul profesionist și bazat pe inovație
12. Cadrul legislativ care guvernează educația este unul stabil și se bazează pe o viziune asumată

Dezideratele arată fantastic și nu cred că cineva putea să le formuleze mai bine într-un singur document. Trist este că multe țări funcționează deja în paradigmele de mai sus...noi ni le dorim pentru 2030. Sunt curios cum vom explica copiilor noștri decalajul? De ce profesorii lor nu sunt ASTĂZI mentori și facilitatori, veritabili profesioniști în educație și de ce sistemul de educație nu este unul echitabil și de calitate pentru fiecare elev? Ce am făcut în 25 de ani (în afară de un pas înainte și doi înapoi)?     

Este clar că pentru a se pune pe baze noi educația are nevoie de un FRESH START și OAMENI CAPABILI SĂ SE SCHIMBE ȘI SĂ SCHIMBE. Ca să te apuci de renovare trebuie să scoți în stradă tot ce nu iți mai trebuie pentru noul design. Este nevoie de curățenie în sistemul de educație.  Trebuie să părăsescă sistemul toți cei care „țin pucul blocat la mantinelă”, toți cei interesați să-și prezerve locul și influența în interes personal, toți cei pricepuți mai degrabă la manevre și învârteli decât la educație/management educațional. Nu mai avem nevoie de oameni care memorează legi, regulamente sau planuri de lecție. Avem nevoie de profesioniști capabili să elaboreze metodologii bazate pe legi, să dezvolte și să interpreteze regulamentele în beneficiul elevului, să sprijine și să îndrume școlile și profesorii în direcțiile stabilite prin documente oficiale. Pentru a atinge acele deziderate sunt câteva cuvinte și expresii pe care le-am auzit în școli și instituții educaționale pe care trebuie să le scoatem din vocabular: „lasă mai că merge și așa”, „pentru cât suntem plătiți facem prea mult”, „apa trece, pietrele rămân”, „copiii sunt ai părinților nu ai nostri”, „facem ce putem”, „este timp și mâine” etc.

În Finlanda există respect pentru oamenii angajați în educație tocmai pentru că se știe că acolo nu ajung decât cei mai buni, pe merit. E adevarat, au mai multe resurse însă, puneti-vă în locul decidentului, cui i-ați da bani mai degrabă: unui profesionist capabil sa termine ce a inceput sau unuia care va folosi banii în alte scopuri și nu va ajunge la nici un rezultat? 

Siguranța și susținerea sistemului educațional este dată de încrederea populației în instituția școlară. Acesta este un semn că facem bine ce facem. Deocamdată însă românii au mai multă încredere în pompieri și armată decât în școală deși mulți dintre ai probabil au vazut pompieri și soldați doar la parada de 1 Decembrie. 

 

În concluzie, Proiectul România Educată aduce un set de propuneri intersante care cu siguranță pot fi luate în considerare de strategiile naționale și politicile educaționale ale următorului deceniu. Direcția în mod evident este una bună și convergentă cu tot ce se întâmplă pe plan european/mondial. De la a vrea la a putea însă e o cale lungă care nu este posibilă fără:

- Aportul și susținerea experților și managerilor în educație

- Aportul, susținerea și munca excepțională a corpului profesoral

- Consens politic, continuitate și suținere publică

- Finanțare adecvată și disponibilă

- Planificare realistă a implementării și a resurselor

- Monitorizare, corecții, evaluări ale progresului. 

Cine recrutează forța de muncă în România și pentru ce joburi?

De vre-o doi ani încoace auzim mereu mesajul sumbru al politicienilor: România nu mai are capital uman calificat!!!!  Decât că nu se spune pentru ce joburi se caută și care este frecvența acestor joburi...Urmărind puțin fenomenul în ultimele 6 luni am reușit să ajung la următoarele concluzii:

- La nivel de carieră 5-10 ani și peste, cu studii superioare, România are un capital uman ultra-calificat în aproape toate domeniile. Cine se plânge că nu găsește personal ori nu are un recrutor serios ori nu oferă un pachet salarial atractiv. PUNCT. Daca ar face asta ar atrage forță de muncă și din țările UE care sunt eligibile pentru a lucra în România.
- La entry level cu studii superioare candidaților nu li se oferă de regulă posturile în care au obținut calificarea ci mai degrabă poziții administrative, de tras la „șmotru” până învață meserie. Salariile sunt relativ mici. Aici avem cea mai mare migrație. În primii 5 ani de carieră tinerii își schimbă jobul de 3-5 ori.
- Candidații cu studii medii au în teorie cea mai mare ofertă de joburi. Aici contează experiența specifică (mecanic, instalator, electrician etc.). Cei buni își gasesc joburi de multe ori mai bine plătite decât cei cu studii superioare însă se pune accent pe calitatea muncii lor. De exemplu un mecanic auto poate câștiga mult mai bine decât un contabil șef.
- Apoi avem forța de muncă necalificată, pensionarii sau cei calificați dar care nu găsesc job pe domeniul lor de pregătire. Aici avem salariile cele mai mici.

La o scanare rapidă a ofertelor de muncă iată ce gasim:

- ANOFM/AJOM are în ofertă în majoritatea cazurilor oferte de muncă pentru cei cu studii medii. Astfel se caută: agenți de pază, agenți de vânzări, lucrători comerciali și lucratori în construcții, șoferi.
- Prin Linkedin, o platformă cu „moț”, caută forță de muncă în special marile companii de recrutare. Peste 50 % din oferte sunt pentru domeniul IT (programatori, arhitecți de jocuri sau software), cam 30% domeniul economic (contabili, marketing și vânzări) și restul HR și management (recrutori, inspectori de personal, administratori etc).
- Hipo.ro e se straduiește să vină cu oferte tentante în special pentru entry-level. Best jobs este mai prietenos și integrează o ofertă venită de la companiile de recrutare dar și direct de la angajatori. Nu putem să trecem fără să mentionăm ofertele de TRAINER VIDEO-CHAT (doar fete) care abundă pe aceste site-uri.
- Pe OLX.ro găsești oferte pentru bone, lucrărori în construcții și meditatori.

În proporție de 80% anunțurile se adresează sectorului „servicii”, ceea ce înseamnă că „producția” își recrutează personal prin alte canale.

Deci să reținem până acum niste cuvinte cheie care caracterizează piața forței de muncă în prezent:
- SERVICII
- AGENȚI DE PAZĂ
- AGENȚI DE VÂNZĂRI
- PROGRAMATORI IT
- SPECIALIȘTI MARKETING ȘI VÂNZĂRI
- TRAINER VIDEO-CHAT
- RECRUTOR RESURSE UMANE

Acesta este topul cererii (online) la ora actuală. Ce însemnă capital uman calificat pentru aceste oferte? Ce facem cu restul specializărilor? Aici intervine reconversia profesională: Actorii devin  traineri video-chat, profesorii și psihologii se vor converti în recrutori de resurse umane, pensionarii în agenți de pază iar toți cei care nu pot profesa în meseria lor vor învăța IT și vor programa software.

Aici gasiti o lista cu cei care fac jocurile în recrutare: The Head Hunters...cei care sunt platiți să aducă oamenii potriviți pentru un anumit job. În majoritatea cazurilor vei primi de la ei 2-3 pagini de responsabilități ale postului și cerințe detaliate de calificare (de multe ori zici că sunt facute cu dedicație ca nu au cum să se potrivească unui număr mai mare de candidați) iar când vine vorba de pachet salarial ori se amană discuția ori ți se spune o sumă ridicolă. Să recapitulăm. Adică 2 pagini de responsabilități, 2 pagini de certificări, competențe și cerințe, interviu în engleză și franceză și la final ti se spune 1000 de euro brut și abonament la World Class. Really? Nu e treaba mea să judec, fiecare poate să își vândă expertiza pe cât dorește...dar ȘTIU din proprie experiență că în momentul în care ai acceptat jobul vei face MULT MAI MULTE decât a scris în anunțul de angajare.

În momentul în care pui cerințe draconice și super înguste în anunțul de angajare și promiți un salariu ridicol asteaptă-te să NU găsești candidați. Ce o să faci? O să te plângi patronatului că nu gasești capital uman calificat în România. De la patronat mesajul merge la Minister și apoi e preluat de politicieni. 

În concluzie piața muncii este reglementată de cerere și ofertă. Dacă nevoia de ingineri chimiști (care vorbesc 3 limbi, au 10 ani experiență în laborator, dispuși să lucreze 48 de ore pe săptămână pe bani puțini) apare o dată la 5 ani nu te poți plânge că nu îi gasești pe toate gardurile.  Desigur că este o slabă corelație între ce produce sistemul educațional și cerințele pieței muncii. Pe de altă parte economia românească nu este una matură, pevizibilă pentru care poți planifica cu ușurință. Dacă azi e nevoie de agenți de pază mâine poate fi nevoie de strungari...nu poți produce la nesfârșit agenți de pază. Și, în final, nimeni nu prea vorbește la privat despre corelația dintre timp alocat muncii-atribuții-salarizare. La stat, sindicatele își fac treaba și bat cu pumnul în masă, de aceea sectorul public a ajuns să depășească sectorul privat în materie de salarizare. O anomalie care nu prea se mai întâlnește în Europa după tăierile de salarii din Grecia. Unii patroni în loc să se plângă că nu își gasesc capital uman calificat au investit în personal și dezvoltarea lor profesională și acum sunt printre cei mai competitivi de pe piață.
Dacă v-ați angajat recent, aș vrea să imi lăsați un comentariu despre experiența voastră. V-ati gasit jobul dorit? Cum ați fost recrutat? Cum v-ați simțit trecând prin această experiență?

Iubitorii de caini maidanezi - imuni la orice tip de argumente de bun simt

Ca multi altii nu pot sa stau pe margine in scandalul maidanezilor, mai ales ca am abordat in scris aceasta problema cu multi ani in urma. Am fost ONG-ist 10 ani, am avut animale de companie, inclusiv caini, atat la bunici la tara cat si la oras, sunt specialist in educatie, cunosc relativ bine teorii si practici din domeniul psihologiei. Deci, cu usurinta pot intelege tot contextul in care tabara iubitorilor de maidanezi functioneaza. Pot admite cu lejeritate ca in democratie fiecare poate sa aiba pareri, sa se asocieze pentru un scop anume, sa protesteze, sa aiba optiuni politice sau de alta natura. De asemenea pot admite ca există oameni care se ataseaza sau venereaza diverse obiecte sau animale, au fetisuri, au hobby-uri mai mult sau mai putin sanatoase sau morale. Nu ma deranjeaza nici cei care cred ca pot obtine mai usor sentimentul de iubire din partea unui animal decat din partea unui om. Animalul nu conditioneaza iubirea atata timp cat are stomacul plin.  Este perfect sa fie asa, suntem oameni nu roboti, fiecare cu pasarica sau cu stolul lui cum zice o vorba populara. Modelul de functionare a Uniunii Europene este bazat pe toate aceste libertati. Insa civilizatia este guvernata de legi scrise. Libertatile prost-intelese se termina la poarta legii. Inca din Grecia antica cine nu respecta legea era aspru pedepsit si in functie de gravitate, putea fi expulzat din cetate (pe atunci se putea). Mai exista si modelul moral, in care respectul si dragostea pentru oameni trebuie sa primeze. De abia dupa aceea respectul si dragostea pentru toate fiintele vii. Orasele sau comunitatile au fost intemeiate pe legi si conventii. Puteai deveni cetatean al unui oras doar daca te angajai sa respecti legile, conventiile si obiceiurile locale. Orice comportament sau fapta care nu era in acord cu acestea ducea la pedepse. Suspectez ca sistemul legislativ a avut ca temelie exact teama ca oamenii pot ajunge sa nu se mai respecte, sa-si faca rau unii altora pentru cele mai marunte lucruri, probabil de aici si rolul educativ al pedepselor. Tocmai din aceste consideratii, refuz sa cred ca intr-o capitala a Uniunii Europene, in 2013,  pot sa faci ce vrei si sa nu suporti consecintele legii. Managementul cainilor vagabonzi in orice stat civilizat e o simpla sarcina a autoritatii din domeniu. Au luat-o din timp, au legi bune care se respecta de catre toti cetatenii, inclusiv de catre iubitorii de animale.
Paradoxal, legi exista si in Romania, legi care sunt in vigoare si care aplicate, ar fi rezolvat problema cu mult timp in urma. De ce cred eu ca nu s-a rezolvat si avem in continuare 99% maidanezii pe strada?
-Interese politice si de afaceri intre autoritatile locale si ONG-uri,
-Neglijenta si nepasarea autoritatile pentru orice problema a cetatenilor,
-Firea toleranta a oamenilor de bun simt,
-Lipsa raspunderii penale si a amenzilor usturatoare,
- Demagogia si influenta negativa a mass-media.

OK, recunoastem ca avem o problema. Ce facem? Avem un apartament in care nu s-a mai facut curatenie de 20 de ani. Stam in mizerie in continuare? La mila virusilor si a bacteriilor? A mirosurilor pestilentiale? A parazitilor? Sau ne ridicam manecile si ne apucam de curatat? Stiu, majoritatea bucurestenilor vor spune ca nu e treaba lor sa curete, desi ii deranjeaza. Comoditatea, ignoranta, neglijenta si pasarea pisicii sunt comportamente si practici cotidiene. Tocmai de acesta situatie profita asa-zisii iubitorii de animale.

Unde este Ministerul Sanatatii sa spuna ca maidanezii pun sanatatea oamenilor in pericol?
Unde este Ministerul Educatiei sa spuna micutilor ca povestea cu cainele prietenul omului nu mai sta atat de bine in picioare (cainele educat da, maidanezul nu)?
Unde e Politia Locala cand haitele tulbura somnul oamenilor noapte de noapte?
Ce face Primarul pentru siguranta cetatenilor?
Unde e Facultatea de Medicina Veterinara care sa spuna cate bacterii si virusi poarta un maidanez, ce se intampla daca esti muscat, cum agresivitatea sporeste la cainii sterilizati?
Unde sunt Asociatiile Chinologice care sa spuna cat de important este ca un caine sa fie intretinut, controlat si educat si cat costa toate aceste lucruri?


Pana cand putem ignora toate astea si sa spunem "asa-i la noi" sau "las-o mah ca merge asa"?

DE CE AUTORITATILE LOCALE SUNT INFRACTORI?
- Pentru ca nu aplica legea, sa nu o aplica in interesul cetatenilor

DE CE IUBITORII INSTITUTIONALIZATI DE MAIDANEZI ( si sustinatorii lor) sunt INFRACTORI?

- Pentru ca santajeaza sau colaboreaza cu autoritatile locale pentru a prolifera un model de afacere
- Pentru ca nu isi asuma responsabilitatea animalelor pe care le iau din adaposturi
- Pentru ca abandoneaza animalele fara sa le mai pese de soarta lor si de a oamenilor din acel teritoriu
- Pentru ca mint sau ascund pericolul reprezentat de haitele de maidanezi salbaticiti
- Pentru ca faciliteaza adoptii fara testarea profesionista a temperamentului/ agresivitatii cainilor
- Pentru ca imi fura bani (din bugetul local) in complicitate cu autoritatile, fara ca eu sa fi fost de acord sa intretin maidanezi
- Pentru ca induc opinia publica in eroare proliferand un comportament tolerant fata de maidanezi insistand pe sentimente gen iubire fata de animale, in loc de asumare si responsabilitate civica.

De ce isteria legata de maidanezi e fals intretinuta?
Pentru ca se face apel la argumente emotionale si nu logice, de bun simt. Cinismul iubitorilor de maidanezi atat din tara cat si din strainate a ajuns la cote maxime. Cum isi poate cineva permite sa dea sfaturi sau sa para ingrijorat de soarta maidanezilor dintr-o tara unde nu exista maidanezi?
Cum isi permite cineva sa substituie curtea blocului cu propria crescatorie de caini fara a avea acordul nimanui? Cum poate cineva crede ca doar hranind un maidanez iti demonstrezi afectiunea si grija fata de animale sau mai rau, ti se iarta din pacate?

Fie ca se recunoaste sau nu maidanezii NU sunt o prezenta placuta pentru nimeni. Daca era asa, Dubai sau Paris ar fi fost populate cu maidanezi. Ceea ce este cu adevarat deranjant ca nu se recunoaste ca dupa 20 de ani de salbaticie, foamete, boli,  maidanezii NU mai sunt caini domestici asemeni celor ingrijiti si educați, ci, in functie de temperament:
a). animale parazit- subnutriți,  purtatori de boli, scormonitori în gunoaie,
b). animale de prada,
c). amandoua la un loc.

40, 50, 70 de mii? Nici nu mai conteaza, cifra oricum depaseste limitele suportabilului.
Imi sunt dragi cainii, cei in lesa, curati si cu stapani responsabili. Asa erau si cainii mei.
Din pacate, maidanezii reprezinta in aceste zile, fara a fi vina lor desigur, doar animale parazit care nu aduc nici un beneficiu nimanui si sunt o povara pentru toata lumea (mai putin pentru iubitorii iresponsabili, demagogi, care-i folosesc ca masa de manevră pentru scandaluri, mantuire,  si ca obiecte de făcut bani).

Daca intr-adevar va pasa de animale, curatati Bucurestiul si orasele Romaniei. Pentru ca situatia seamana cu o epidemie, solutia cea mai buna in acest moment este eutanasierea cainilor batrani, bolnavi si agresivi, cei blanzi si sociabili dati in adoptie iar restul in adaposturi pe o perioada limitata.

Celor care au o problema cu eutanasierea....Desigur ca exista solutii. Puneti cei 70 de mii de caini in adaposturi si tineti-i acolo pana trec in nefiinta. INSA NU PE BANII MEI. NU VA DATI BUNI SAMARITENI PE BANII ALTORA!!!

Dragi iubitori de maidanezi, bunul simt spune sa nu te intinzi mai mult decat iti poate plapuma. Salvati cati maidanezi va poate buzunarul. Ca fapta, a salva unul si a-l intretine acasa oferindu-i toate conditiile, este mai importanta in ochii lui Dumnezeu decat a „salva” 1000 si a-i abandona in mizerie pe strada, in acesta a doua situatie va amagiti amarnic. Milostivenia nu trebuie sa incurajeze nici mizeria si nici incalcarea drepturilor (chiar la viata) altor cetateni.

Nu uitati ca NIMENI nu v-a dat dreptul sa tineti animale pe strada, iar STRADA:

- nu e o familie pentru nimeni,
- trebuie  sa se bucure toata lumea de ea,
- trebuie sa fie curata si sigura.

Si apropo, unde este Coca-Cola, Petrom, BCR si programele de CSR? Pe ei nu ii intereseaza  maidanezii :-)?


Post Scriptum

Articolul a fost scris inaintea anuntului cu aprobarea legii maidanezilor de catre Parlament.
Ce am vazut acolo, cum s-au manifestat iubitorii de maidanezi si ce puteau sa spuna nu au facut decat sa intareasca ce am scris eu in acest articol. Nici un argument auzit nu are a face nici cu logica, nici cu civismul si nici cu bunul simt. Indraznesc sa spun ca am vazut, prin intermediul televiziunilor, doar niste manifestari ale unor comportamente deviante, asemanatoare cu cele intalnite  in practicile religioase ale diverselor secte, oameni (auto) indoctrinati, victime ale adulatiei (worshipers).
Dintre replicile care mi-au ramas in minte:

-"De ce sa ii omoram, sunt cainii nostri, ai nostri!" spunea un tanar in lacrimi...
As indrazni sa il intreb, ai nostri, ai cui? Eu unul personal nu ii vreau...nu pe strazi, nu sa platesc pentru ei. Sunt convins ca aceeasi pozitie o au toti oamenii normali.
-"Cati sa iau acasa? Deja am luat 20!" spunea o doamna extrem de agitata si afectata.
Doamna, daca luati unul, maxim doi, cred ca este suficient pentru a va satisface dragostea pentru ei. Pentru "bai" de maidanezi va veti putea satisface dorinta vizitand adaposturile. Ma indoiesc ca aveti resursele necesare, dintr-un venit de ONG-ist, sa aveti grija cum trebuie de 20 de caini. De ce nu va limitati la cat puteti sustine? (As ruga un cititor care este posesor de caine in prezent daca poate da o lista de operatiuni zilnica si cat costa intretinerea normala a unui caine.)
- "Sunteti criminali, sunteti criminali!" tipa o doamna din toti rarunchii.
Nu sunt criminali doamna, ci incearca sa recupereze incompetenta si lipsa de pozitie din ultimii 20 de ani. Intrarea in normalitate. Siguranta si sanatatea omenilor sunt mai importante decat maidanezii. Credeti cumva ca in alte capitale ale UE maidanezii nerevendicati traiesc mai mult de 14 zile? Informati-va!
- "Va fi macel, va fi macel!" mai multi vociferau, inclusiv jurnalisti, sindicalisti, actori, etc. Doamnelor si domnilor, daca ar fi fost eutanasiati cate 30/luna vreme de 20 de ani cu siguranta nu ati fi strigat macel. Cei care striga macel acum sunt tocmai cei care au contribuit cu fapta si cu gandul la inmultirea lor pana au devenit paraziti si haite de pradatori. Mi-ar fi rusine sa ma lamentez acum...dar sentimentul de vinovatie e rar la romani. Pe cei care vin cu deparazitarea ii lasati in casa? Ministerul Sanatatii este vinovatul moral din punctul meu de vedere. Daca ar fi spus raspicat ca maidanezii sunt la fel de periculosi pentru sanatatea populatiei precum sobolanii alta ar fi fost situatia...

In fine, nu sunt fan Radu Tudor, insa pozitia lui de ieri a fost una corecta. Ca situatia sa intre in normalitate pentru toata lumea (inclusiv pentru iubitorii de maidanezi) trebuie sa o luam de la 0, maidanezii sa dispara de pe strazi, parcuri, institutii publice si  apoi putem sa abordam aceasta situatie la fel ca in orice tara UE. Un lucru e clar, ei trebuie sa dispara ACUM, altfel va fi tot o treaba romaneasca, taraganata pana cand se vor intampla alte drame.

Iubitorii de maidanezi trebuie sa stie ca in afara de adoptie au posibilitatea de a activa ca voluntari in cadrul adaposturilor.  Insa am mari indoieli ca vor face asta dupa ce "luminile circului" se vor stinge. Deocamdata Marinescu & Co. mai ai treaba la televizor...

Ofensiva rusa pe toate fronturile

Iata ca dupa o lunga perioada de „tacere” imi trece prin cap sa scriu un articol bazat pe observatie directa. Nu e despre geopolitica, nici istorie ci despre turism. Vara asta m-a dus vantul in mai multe directii fie in vacanta, fie cu treaba. Care a fost numitorul comun in toate locurile? Turistul rus...si adaptarea comerciantilor locali la acest tip de turist care este o „figura” aparte. Unde l-am intalnit:

1. Turcia - Si aici nu vorbim de Antalia unde se stie ca rusii detin hoteluri, proprietati, etc., ci Marmaris, o locatie mai retransa si pana de curand nu a fost o tinta predilecta a rusilor. Anul acesta BOOM- cred ca peste 50% din turisti au fost rusi in perioada in care am fost si eu. Familii intregi cu copii, bunici, unchi, matusi. Cu cat sunt resorturile au mai multe stele cu atat mai mult se vorbeste rusa la receptie, la piscina, programul de animatie. La restaurant esti intampinat cu „Dobro vecer”

2. Grecia - Am fost in Rhodos, la fel, plin de rusi. Inscriptii in ruseste, ospatari care te imbie in restaurant in ruseste.

3. Spania - Pe Costa Daurada, cea mai impunatoare statiune, Salou, este dominata de rusi. Este un fel de Ibiza pe bani mai putin, cu o gramada de cluburi, discoteci si restaurante. Daca iesi seara ramai interzis de la atatea „pitzi” rusoaice dornice de clubareala imbracate in cele mai sumare vestimentatii. Spaniolii terminati de criza, au dat mandria la o parte si s-au apucat sa se pregateasca pentru invazia ruseasca. In toate ziarele poti citi : Se busca chica con ruso...Stii ruseste ai job. Aceeasi statiune care anii trecuti era dominata de englezi si olandezi....

4. Andorra- Micutul stat dintre Spania si Franta a fost multi ani destinatia de shopping a spaniolilor si francezilor pentru ca nu se plateau taxe. Acum 7-8 ani, cand am fost prima data, ma frecam la ochi si nu imi venea sa cred ce reduceri au la toate sortimentele de marfuri de la haine la electronice. Anul acesta nu-mi venea sa cred ce scumpete este...reducerea doar pe hartie. Motivul: Invazia rusa, excursii de shopping. Zilnic vin autocare cu rusi din toate statiunile de la Mediterrana. Vin si arunca cu banii, drept pentru care andorranii s-au adaptat: nu mai fac reduceri la nimic si au invatat rusa. Pe toate magazinele gasesti inscriptii in rusa. Spaniolii si francezii nici nu mai merg la cumparaturi, doar le reproseaza andorranilor ca i-au tradat pentru un pumn de ruble in plus. Dar vine iarna...

Ca tip comportamental, turistul rus nu e iubit nicaieri. E genul de taranoi expansiv, fara prea mult bun simt, ne-adaptat civismului vestic. Ii place sa arate ca are si ca poate. Vrea sa beneficieze de toate facilitatile chiar daca nu are nevoie. Cheltuie tot bugetul cu care care vine, este atras de tot ce e scump de la vinuri pana la ceasuri si bijuterii. In general nu relationeaza cu turisti de alta natie pentru ca de abia stie sa lege doua vorbe in engleza. Dar tipul acesta de turist nu deranjeaza, i se trece cu vederea orice pentru ca el vine sa „sparga” banii.

Deci rusilor li s-au deschis usile in toata Europa din motive pur financiare: Sa le luam banii! Ofensiva rusa este facilitata, din observatiile mele, de TEZ TOUR din Rusia, unul dintre cei mai mari tur-operatori din Europa la ora actuala. Asociatia Tour Operatorilor din Rusia:  TEZ TOUR company is one of the leading tourist companies in Russia and the leader in sending Russian tourists abroad.  TEZ TOUR was founded in 1994 and now it covers ten destinations: Turkey (since 1994), Thailand (since 1997), Egypt (since 1999), Spain (since 2003), Cuba and Dominican Republic (since 2004), Maldives and Shi Lanka (since 2007), Greece (since 2008).

Plecand de premisa ca rusii bogati nu isi petrec concediile in locurile mentionate mai sus, de unde au rusii de rand atatia bani de au modificat status-quo-ul pietelor locale?  

Standardizare vs. personalizare

Astazi mi-am propus sa vorbim putin despre tema aceasta pentru ca exista o multime de voci in jurul meu spunand ca disputa dintre standardizare si personalizare seamana teribil de mult cu povestea fast-food vs. slow-food.  Am sa vorbesc de aceste lucruri mai degraba in calitate de consumator decat de sustinator al vreunui concept.

 

Care sunt perceptiile sociale si economice pe piata legate de cele doua concepte:

 

1. Produsele si serviciile standardizate sunt mai ieftine si se adreseaza oamenilor cu venit mic si mediu

2. Produsele si serviciile personalizate sunt mai scumpe si se adreseaza celor cu venit mare

3  Produsele si serviciile standardizate ti se potrivesc partial, te satisfac intre 50-70%. In general cumperi marca ce te satisface in proportia mai mare.

4. Produsele si serviciile personalizate ti se potrivesc 100%

5. Produsele si serviciile standardizate au calitatea garantata de standard

6. Produsele si serviciile personalizate au calitatea garantata de prestigiul producatorului si de recomandarile clientilor

7. Produsele si serviciile standardizate sunt dezvoltate in numar mare, la cantitate, profitul legandu-se de numarul de  produse si servicii vandute.   

8. Produsele si serviciile personalizate sunt unice, productia fiind limitata strict la cerere, profitul fiind calculat pentru fiecare proiect in functie de mai multe criterii specifice.  

9. Produsele si serviciile standardizate necesita la producator o investitie  mare doar la inceput in echipamente, standardizarea proceselor, certificari

10. Produsele si serviciile personalizate necesita la producator investitie permanenta in functie de comanda si cerinte.

11. Produsele si serviciile standardizate sunt percepute ca lucruri obisnuite, de multe ori banale

12. Produsele si serviciile personalizate sunt percepute ca fiind speciale, marcheaza momente speciale din viata clientului

13. Produsele si serviciile standardizate nu pot fi imbunatatite imediat daca apare aceasta nevoie.

14. Produsele si serviciile personalizate pot fi imbunatatite, upgradate sau modificate oricand.   

15. Produsele si serviciile standardizate au o perioada de garantie limitata/scurta

16. Produsele si serviciile personalizate au garantie pe toata durata de viata.

 

Dincolo de aceste perceptii e clar ca ne-am obisnuit existenta atat cu produse si servicii standardizate cat si cu cele personalizate.  De fapt cred ca discutia ar trebui sa fie pe ce anume ar trebui standardizat si ce personalizat. Standardizarea este foarte buna in domeniul tehnic. Cred ca toti suntem de acord cu asta. In producerea materialelor pentru constructii ar fi jale daca nu ar exista standarde, in domeniul transporturilor, exploatarea zacamintelor, etc. Standardizarea merge perfect acolo unde nu tine de gusturi ci de alte considerente tehnice, practice, de securitate. Acolo unde exista posibilitatea, producatorii au inteles ca si produsele standardizate pot fi putin personalizate (in general poti alege model/sortiment, culoare, etc).     

 

 

Procesul de standardizare oferă beneficii considerabile mediului de afaceri, consumatorilor şi societăţii, impulsionând inovaţia şi întărind competitivitatea economică. Acest proces încă nu este pe deplin înţeles de cei mai mulţi potenţiali participanţi şi beneficiari ai acestuia. Înţelegerea şi implicarea rapidă în acest proces va conduce la obţinerea beneficiilor cu eforturi mai reduse decât în cazul amânării acestei decizii (ASRO-Indrumar).

 

Eh, acest lucru este usor enervant pentru mine. Ofensiva din ultimii ani a organismelor de standardizare si certificare in goana dupa clienti si profit au indus ideea ca orice produs si serviciu poate fi standardizat (daca nu ele in sine macar niste procese de management care stau in spatele productiei). In principiu ei au dreptate insa nimic nu garanteaza ca daca introduci standardizarea iti vei pastra clientela sau mai mult iti poti extinde piata. Stiu o gramada de producatori din domeniul alimentar care dupa ce au introdus standardizarea gustul produselor nu mai era acelasi pentru ca au asociat standardizarea cu eficientizarea costurilor si cerificarea ISO cu instrumentele de marketing. Multe branduri renumite pentru calitatea si gustul produselor au devenit amintire. 

Avantajele standardizarii sunt in buna parte pentru firme/patroni. Scad costurile de productie, au un control sporit, pot face o planificare pe o perioada mai mare, creste viteza de productie, se pot integra mai usor in piata internationala. Ca simplu consumator, un produs sau un serviciu standardizat nu-mi spune decat ca are teoretic aceleasi caracteristici cu altele din aceeasi serie si ca imi asigura aceeasi calitate pe toata durata de viata a produsului (aici e discutabil). Prin producerea unei palete largi de produse si servicii standardizate fiecare companie spera sa satisfaca cele mai variate nevoi si gusturi in piata scopul final fiind fidelizarea clientului, macar pentru o vreme, de un produs sau serviciu din portofoliu.

Personalizarea in schimb, are ca element central nevoia si dorinta clientului. In functie de bugetul disponibil, calitatea unui produs sau serviciu este cea garantata de producator sau sau la un nivel superior.  Niciodata un produs "stoc" nu se poate compara cu unul "custom", cum nici Big Mac-ul nu se poate compara cu un produs culinar facut de un "master-chef" pentru un client cu obraz subtire.  

Revenind la domenii, este clar ca avem nevoie de standardizare in unele si personalizare in altele. De exemplu, nu inteleleg ce cauta standardizarea in dezvoltarea resurselor umane...introducem pe un capat boi, vaci, capre, gaini aplicam standardul si ne asteptam sa avem la capatul celalalt cai pur-sange cu certificat ISO?  Desi unii au incercat deja rezultatele sunt dezastroase pentru ca oamenii sunt oameni. De curiozitate observati vanzatoarele de la orice supermarket mare. Ele sau ei au primit o instruire standardizata pentru acelasi tip de job. Doar observati-le. Vi se pare ca danseaza sincron? NU. Categoric nu. Una este zambitoare, una trista (desi a fost instruita sa zambeasca), alta te ajuta sa pui in plasa, alta nu, unele se misca mai repede, altele mai incet, cateva vorbesc frumos si initiaza dialog, o alta parte dintre ele vorbesc impertinent, unele doar strictul necesar. Dar toate au pe piept sigla supermarketului, deci standardul, simbolul calitatii. In resurse umane nu exista formule exacte care de fiecare data aplicate sa dea acelasi rezultat. Nu functioneaza nici in muzica, nu functioneaza nici in arte si probabil nicaieri unde exista rezultatul/produsul depinde de actiuni neconventionale si creativitate.   

Nefiind expert in domeniul standardelor ci doar consumator mi-ar placea sa aud si alte pareri mai avizate.

 

  

 

 

 

 

 

   

Poti sa ai o cariera de succes daca esti lenes? Raspunsul este DA!

Majoritatea oamenilor cred ca numai daca muncești din greu și tot timpul poți să reușești. În general, succesul este asociat cu persoanele hiper-dinamice, proactive, dependente de muncă. O altă caracteristică a zilelor noastre este legată de stres: Nu esti stresat, nu muncești suficient! Avem chiar și în România cazuri de consultanți care au ignorat stresul și dependenți fiind de muncă sau de promisiunea unei cariere de succes s-au imbolnavit grav sau chiar au decedat. Este cunoscut cazul tinerei Raluca Stroescu, manager de audit la Ernst&Young (pentru cine nu isi aminteste, detalii aici).

Sunt ferm convins că și cei care muncesc foarte mult și consideră ca au o carieră de succes au simțit de multe ori că:

- în ciuda eforturilor constante cariera/afacerea lor stagnează

- sunt zile în care „motorul” merge (și consumă) în gol

- au o direcție haotică, nu văd lucrurile mari din cauza celor mici și stresante

- toate lucrurile importante trebuiau rezolvate alaltăieri

- multitasking-ul este o porcarie mancatoare de energie si ca de fapt nu munca te omoară ci „switch-ul” permanent între task-uri

- pierd timpul mai mult cu explicarea soluțiilor decât cu rezolvarea propriu-zisă a problemelor

- target-urile financiare fixate de management sunt de pe altă planetă ignorând realitatea și mersul pieței.  

- nu mai au motivația muncii și bucuria de a vedea rezultatele dar continuă din obișnuință ca așa e trendul

- înlocuiesc exprimarea sinceră a sentimentelor cu fraze standard de PR chiar și în prezența familiei

- persoana sa, sănătatea și implicarea în familie sunt pe ultimul loc pe ordinea de zi;  mersul la medic sau dusul copilului la școală este o corvoadă producătoare de nervi și  disconfort în contextul vieții profesionale

- deși au o situație financiară bună sunt nefericiti.

 

DE CE UNII MUNCESC PE RUPTE SI NU AU SUCCES?

 

Principiul auto-depășirii

 

Economia actuală este bazata in mod eronat pe principiul auto-depasirii, ignorand toate celelalte variabile care pot să facă dintr-o afacere sau cariera una de succes. Să producem mai mult, mai bine, cu costuri mai mici, într-un timp mai scurt și cu un profit cat mai mare. Acesta este mesajul de bază transmis în organizațiile contemporane. Toate companiile, mai ales multinationalele, de la an la an visează mai multe piețe, producție mai mare, mai mulți clienți, profit mai mare cu x % „forjand” la maximum resursa umană. Productia exagerată susținută de sistemul creditelor bancare a incurajat nevoia de consum scurtând durata de viață a produselor. Însă arhitectura economică bazată pe consumismul anilor 2000-2007 și-a demonstrat limitele. Am ramas cu obiceiurile dar nu și cu resursele. Sir Ken Robinson, expert in educatie, spunea ca ar trebui sa renuntam la linearitate si mai bine am analiza lucrurile din punct de vedere organic. Piața, locul de care este legată atât afacerea cât și cariera trebuie privită ORGANIC. Ca orice organism viu, are pofte, preferințe, stare de sănătate, limite de consum, rezistența la nou, limite de plată, nevoi diverse. Deși companiile știu acest lucru, că piața se contracta și se dilată în funcție de cele discutate mai sus se continuă cu acest principiu al auto-depășirii si in fiecare an mai pun cate un procent în plus ca target mizand in continuare pe volumul vanzarilor, ingnorând nivelul, sănătatea și disponibilitatea pietelor. Astfel avem la momentul actual in față imaginea unei piețe scârbite de atâta ofertă, ”indopata” cu milioane de produse si servicii de care, în mare parte fie nu are nevoie fie nu mai are resurse financiare sa le cumpere. In loc sa se îngrase piața slabește deși este indopata. Acest model economic asemanator cu o schema Ponzi in care „ieșirile” au depășit „intrarile” deja a afectat societatea in ansamblul ei. Pur si simplu nu este UMAN să încurajezi piața să consume ACUM ce va produce peste 10 ani pentru ca unii sau alții să raporteze profit peste așteptări. Oricum am lua-o, resursele naturale ale pietei pe 50 de ani au fost consumate deja de „baietii destepti” ai economiei mondiale. Asistam la moartea nevoii naturale a pietei care a fost inlocuită de nevoia indusa. Stim NOI mai bine de ce ai nevoie...    

 

Credeți că artizanii acestui sistem sunt stresați? Uită de sănătate, familie, prieteni? Nu au zile libere? Dimpotrivă, pentru ei este un joc, un joc de sah, pe care il joacă cu plăcere împreună cu cei ca ei. Target-urile sunt pentru subordonati, singura lor implicare directă fiind aceea de a mai trage cate un sut în dosul vre-unui CEO, asa de impulsionare. Apoi daca lucrati intr-o multinationala stiti ca rolul principal al unui top manager este acela de „kicking asses” din partea consiliului director si de transmitere invariabila a mesajelor gen ”E bine, dar putem (adica impreuna) si mai bine”. Din nou ajungem la auto-depasire. Mi-e teamă sa îți spun, ca angajat într-o corporație de acest fel, indiferent cât efort depui, esti doar un numar...Tu stii daca esti platit suficient ca sa merite. Nu te lasa influentat de politicile de personal si eventulele bonusuri. Aristotel spunea:  „De unealtă trebuie să avem grijă, în măsura în care aceasta este în interesul lucrului”. Când deci sclavul este un bun instrument de lucru, este înţelept să-l hrăneşti suficient, să-l îmbraci mai bine, să-i laşi timp liber, să-i dai voie să-şi creeze o familie, să-l laşi să întrevadă acea recompensă supremă, rarisimă – libertatea, eliberarea.

Ca „lenesi” (sau leneși de-a dreptul) stiți ca nu puteți face față într-un asemenea sistem în care vi se cere prezență 100%, implicare 1000%, sarcini repetitive si multitasking.

 

Leneș (în contextul articolului) = persoană inteligentă, care își alege aleatoriu timpul de muncă, în funcție de chef și creativitate, nu are un program fix zilnic, îsi respectă nevoile, îsi satisface toate plăcerile zilnice, doarme cât vrea, pleacă unde vrea sau alege să stea acasa, pleaca in vacante unde si cand doreste.

 

Cum poate un leneș să aiba succes?

Marc Allen în Ghidul succesului pentru leneși precizează clar ca a fi leneș nu inseamnă să nu ai direcție. În opinia sa toți dispunem de instrumentele necesare pentru a reuși și nu trebuie decât să ne focalizăm mintea creativă în direcția potrivită.

Pașii succesului în opinia lui Marc Allen:

1.Intreaba-te ce vrei sa faci cu restul vieții tale.
2.Imagineaza-ti un tablou ideal cum si unde te vezi si ce vrei sa ai in 5-10 ani. Cand ti-e comod...Daca esti super leneș imagineaza-te peste 10 ani.
3. Spune-ți că oportunități le gasești oriunde. Le vezi doar daca le cauți. În fiecare necaz sau neajuns există și un beneficiu, doar trebuie sa il vedem.
4. Desenează pe o coală de hartie unde te visezi peste 5-10 ani. Cum arată viața, unde locuiești cu ce te ocupi, ce realizari ai, cum arata o zi obisnuita. E important sa vizualizezi toate acestea. Prioritatea este viața relaxată.
5. Inlocuieste munca asidua cu una mai inteligenta. Munca inteligenta economiseste timp.
6. Ia o coală de hartie si formuleaza-ti obiective pentru anii urmatori, asa cum iti vin. Fara indoieli si fara temeri. E important sa le SCRII.
7. Transforma obiectivele in afirmatii la timpul prezent. Ex. din Voi avea o cariera de succes in muzica! in Imi formez acum o carieră în muzică! Scrie o listă de maximum o pagină pentru viitorii ani.
8. Alungă orice îndoială sau temere pentru că sunt piedicile cele mai mari. Gândurile mari au nevoie de calm și limpezime.
9. Notează fiecare credință negativă sau limitativă. Formulează o afirmație simplă care să o contracareze. CUVINTELE AU FORȚĂ mai ales dacă sunt scrise.
10. Ia fiecare obiectiv in parte si scrie un plan de actiune. Cum crezi TU ca poti sa il atingi. Nu contează forma atata timp cat constientizezi actiunile. Transforma visele in INTENTII.
11. Planul iți releva reteta succesului. Ai libertatea de a corecta planul oricand. Traiectoria se ajusteaza. Repeta-ti ca trebuie să faci totul într-un mod lejer și relaxat, sanatos si pozitiv.
12.  Ia totul ca pe un EXPERIMENT. Fa o invoiala cu indoielile tale ca pe durata experimentului sa te lase in pace.
13. Muncește în parteneriat cu toată lumea. Parteneriatul este cea mai puternică formă de interacțiune socială.
14. Ajută-ți partenerii să-și implinească visele. Și ei te vor sprijini în visele tale.
15. Chair dacă suferi un eșec nu renunța. Singurul eșec este RENUNȚAREA.
16. Cheia succesului este sa gasești ceva care ADORI sa faci. Esti super-pasionat de artă? Fă o afacere în artă? In IT, in muzică, in orice iti place cu adevarat. Elaborează un produs sau un serviciu fara a te gandi la bani. Da tot ce ai mai bun. După ce e gata fă o strategie și prezintă-l domeniului. Vinde-l la prețul corect.   
17. Controlati-va finantele. Nu cheltuiti la inceput mai mult decat este necesar.
18. Pentru a fi creativi trebuie sa va relaxati, sa fiti leneș
19. Odihniti-va, luati-va vacante, calatoriti
20. Din moment ce este experimentul vostru voi puteți să stapâniți timpul. Intreaga perceptie asupra timpului se schimba o dată ce înțelegem ca AVEM TIMP SUFICIENT.
21. Poți atrage banii sau alte resurse doar într-un mod relaxat. Cere si ti se va da. Nici mai mult, nici mai puțin.
22. Fii onest, respectuos si transparent, doar asa consolidezi parteneriatul
23. Evită litigiile judiciare
24. Donează un procent din câștig celor aflați la nevoie. „Dă și ți se va întoarce inzecit!”

Gânditi-va la voi, nu e așa ca au fost momente in care într-o jumătate de oră ați reușit să terminați ceea ce nu ați putut face într-o săptămână de muncă asiduă? De ce oare?

Suntem oameni, nu roboți și nici o zi nu seamana una cu cealaltă. Standardizarea forțată a muncii aduce a fast-food...deci e nesanatoasa. Dar despre asta intr-un articol viitor