Resurse gratuite pentru profesorii de primar și gimnaziu

Ministerul Educației prin proiectul CRED a produs o bază imensă de resurse pentru  profesorii de primar și gimnaziu. Acestea au fost validate de către experții pe discipline și aprobate de către ME. Pot fi descărcate gratuit sau consultate la adresele de mai jos: 

19 ghiduri metodologice pentru implementarea programelor școlare la primar și gimnazial

https://ghiduri.educred.ro/

Peste 6000 de Resurse Educaționale Deschise

https://digital.educred.ro

Resurse Educaționale Deschise în format video

https://www.youtube.com/educredgimnaziu

https://www.youtube.com/primareducred

 

Ce vorbim la training despre schimbare...

 Observ în ultima vreme un trend extrem de periculos - boala schimbărilor. O grămadă de oameni, unii cu carte multă, se schimbă peste noapte. Azi îi știi într-un fel, mâine sunt la 180 de grade. Nu, nu asta e periculos că acești oameni devin vegetarieni, budiști, musulmani, maneliști, cocote, politicieni sau bișnițari. Problema e că din secunda doi a acestei presupuse transformări simt nevoia să îi propovăduiască beneficiile publicului larg și ulterior aproape toți încearcă să monetizeze pe seama credulilor. Schimbarea a devenit sinonimă cu marketingul. „Așa de bine mă simt de când sunt vegan...încercă și tu, să-ți recomand niște produse...”. Schimbarea a încetat să mai fie autentică iar oamenii nu se mai percep ca suma experiențelor lor de viață. Fiecare se crede sau se vede altceva. Poate fi vorba de o criză a identităților, de confuzia așternută cu lejeritate de societatea contemporană. Pare că nimic nu mai este ancorat în realitate – se încurajează visele, ipotezele, falsurile, se alimentează ideea de reușită fără efort. Oamenii se schimbă azi de dragul aparențelor, de dragul partenerului, a trendurilor din media socială, din oportunism, dar aproape niciodată nevoia de schimbare nu vine natural, din interiorul lor. Ce poți pierde dacă nevoia schimbării nu vine de la tine? Totul...adică pe tine.

În concluzie, nu te schimba niciodată pentru cineva sau ceva. Dacă totuși simți nevoia să te schimbi, asigură-te că:

- schimbarea e gândită și planificată;

- că e dorită de tine în mod autentic (nu ți s-a impus);

- are potențial de a-ți aduce o îmbunătățire a calității vieții și a relațiilor interumane;

- costurile schimbării sunt suportabile;

- ai sprijinul celor care te iubesc;

- nu îți va părea rău pentru ceea ce pierzi schimbându-te;

- nu vorbești despre schimbarea ta până nu ai ajuns la o concluzie legată de rezultate.

Amintește-ți că dacă ție ți s-a potrivit o schimbare și ți-a adus beneficii asta nu înseamnă că respectiva schimbare funcționează pentru toți. Suntem sisteme diferite, cu valori și experiențe diferite. Banul poate fi numitorul comun în coruperea sistemelor de valori și unul din principalele triggere în schimbare. Unii nu se schimbă atâta timp cât sunt conectați la bani (milioane de cupluri nefericite dependente de banii partenerului) alții se schimbă pentru a se conecta la bani (aspect de Barbie pentru a atrage parteneri bogați). Statistic, schimbarea care are în vizor doar banii, aduce mult mai multă nefericire prin creșterea nejustificată a așteptărilor și standardelor. De ce credeți ca peste 70% dintre câștigătorii la loterie din lumea întreagă ajung să trăiască în sărăcie după câțiva ani? Răspunsul e simplu, pentru orice schimbare majoră trebuie să fii pregătit!

Ce am scris eu nu se potrivește doar indivizilor ci și instituțiilor sau sistemelor. Orice schimbare trebuie justificată temeinic – CINE vrea schimbarea? DE CE este necesară schimbarea? CE se schimbă? CU CE resurse? AVEM sprijin? Suntem pregătiți de schimbare? CINE își asumă succesul sau eșecul?

Poate va mai aduceți aminte de reclama de la Bergenbier cu „Nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit (după ce eu te-am determinat sa te schimbi)”...

Exercițiu: cine zice de regulă primul „Îmi pare rău!”?

A. El

B. Ea

C. Niciunul

D. Cel care a greșit

E. Nu umblăm cu d-astea

F. Eu, dar nu îmi pare rău de fapt

G. Nu-s nebun/a să recunosc nici acasă, darămite în public

H. „Pataki, lasa-ne! Aceste introspecții ne doare...”

30 de lecții pe care le înveți mult prea târziu în viață

Vezi, tentația e să fii superficial și să zici „Le știu!”. Doar că știi, nu te ajută la nimic. Realitatea arată însă că puțini oameni trăiesc încorporând lecțiile de mai jos în viețile lor. Dacă s-ar intampla asta, am vedea oameni mult mai buni, zâmbitori și relaxați pe stradă. Nu am avea războaie, conflicte, ziduri și frici..

30. Totul este temporar

29. Încetează să te mai plângi

28. Viața nu este corectă

27. Trăiește fără frică

26. Familia contează mai mult decât prietenii

25. Banii nu pot cumpăra fericirea

24. Nu încerca să-i schimbi pe alții în folosul tău

23. Tratează-te cu dragoste și respect

22. Nu dormi prin viață

21. Oamenii nu se gândesc la tine atât de mult pe cât crezi

20. Nu înceta niciodată să înveți

19. Cunoaște-ți destinația

18. Sacrificiile pe care le faci acum vor da roade în viitor

17. Fericirea este o alegere

16. Ai grijă de sănătatea ta

15. Nu avea așteptări mari

14. Nu lăsa frica de a te face de rușine să te împiedice să fii tu însuți

13. Lucrurile materiale nu contează

12. În cele din urmă, lucrurile se îmbunătățesc

11. Oamenii luptă pentru ei înșiși

10. Vârsta este doar un număr

9. Iartă-i pe toți care-ți greșesc

8. Învață să-ți pui egoul în frâu

7. Toată lumea suferă

6. Trăiește prezentul

5. Nu-ți fie teamă să ceri ajutor

4. Merită întotdeauna să vezi lumea

3. Spune direct ce vrei să spui

2. Oprește-te din când în când și bucură-te de viață

1. O viață de om nu este chiar atât de lungă

Traducere și adaptare dupa medical-news.org (martie 2023)

Media socială, la ce e bună?

 Media socială, la ce e bună?

Media socială e un fel de shaorma cu de toate. Seamănă cu un magazin. Din 1000 de „prieteni” (sau clienți) cei mai mulți doresc să iți vadă pozele si clipurile, să îți ia pulsul, să vadă „cu cine votezi”, să vadă dacă ești interesant. Puțini sunt cei care vor să învețe ceva, să intre într-un dialog. Dacă magazinul nu e la stradă și nu arată că o duce bine, își pierde clienții într-o săptămână. Idolul mediei sociale este deștept, frumos, bogat, sănătos și fericit dornic să îi învețe și pe alții gratuit și repede cum să devină așa.

Te-ai gândit vreodată de ce o poză, un banc sau o glumă adună 1000 de like-uri iar un gând profund, o analiză, o opinie argumentată doar 20-30? Pentru că „prietenii virtuali” sunt superficiali, și cei care nu sunt, evită să fie asociați cu ceea ce zici din diverse motive (religioase, politice, frici, restricții, protejarea imaginii).

Totusi pentru ce e bună media socială? Eu cred că rolul ei principal este să te ajute să găsești oameni ca tine - cu aceleași interese, valori, viziune. Dacă aceeași 50 de oameni îți apreciază fiecare post și fac comentarii constructive, ei sunt oamenii cu care începi revoluția. Restul sunt „water under the bridge”, cum ar spune americanul. Așa iau naștere Grupurile...(Grupul iubitorilor de vodka Săniuța, Grupul nostalgicilor pandemiei, Grupul sustinătorilor consumului recreativ de marijuana etc)

Alții folosesc media socială pentru reclamă sau branding personal postând în fiecare zi câte o poză. E frumos la început...am fost la piață-poză, am fost la job-poză, am fost la concert-poză, am ieșit cu partenerul la cină-poză. Coafuri, rochii. Extraordinar acest jurnal foto. But guess what, după o vreme devine obositor și după încă ceva vreme devine enervant. Ca în bancul cu Bulă după o săptămână de mâncat sarmale...

În concluzie, exagerarea sau lipsa măsurii în media socială devine enervantă.

Alții se informează din media socială pentru că nu au încredere în „sursele oficiale” sau pur și simplu au nevoie de mai multe păreri.

Pe de altă parte, unii intră doar pentru divertisment, la trecerea timpului, să critice pe oricine, pe orice subiect.

E bine că există media socială? DA. Decât să aud o singură voce oficială (cum se întâmpla inainte de 89), prefer să aud 1000 de voci din care să-mi aleg eu ce vreau și să le ignor pe celelalte 999.

Slujba-i slujbă, drujba-i drujbă

Conform unui studiu Deloitte (2017), 87 % dintre angajați merg la muncă pentru bani și doar 13% din pasiune pentru ceea ce fac. Pe de altă parte, nu există nici o dovadă că cei care muncesc din pasiune au rezultate mai bune pe termen lung față de cei care-și pun la bătaie doar competența pentru bani. Job-ul în sine este un pachet de sarcini, activități și livrabile. Foarte puțini oameni pot afirma cu mâna pe inimă că-și iubesc meseria ca pachet. Să luăm de exemplu un profesor care afirmă că este foarte pasionat de meseria sa. Îi place să dezvolte materiale didactice, să creeze activități de învățare, să inițieze și să se implice în activitățile cu copii – dar asta reprezintă doar norma de 18 ore pe săptămână. În restul timpului, meseria de profesor implică multă muncă administrativă și birocratică, presiune și sarcini adiționale din partea managementului, dezvoltare profesională la comandă, rezolvare unor situații problemă etc. Tipul de activități care ucid pasiunea. Cei mai mulți le acceptă că nu au încotro, așa e pachetul. În concluzie, predai din pasiune dar nu prea poți spune că îți iubești meseria. Fie vorba între noi, nu am auzit un profesor care să spună „iubesc să fac rapoarte și situații de azi pe mâine la ordinul șefilor”.

Pasiunea apare când cerințele job-ului apar ca o prelungire firească a ceea ce știi să faci cel mai bine, pentru ce te-ai pregătit toată viața. Pasiunea este legată de cel puțin trei elemente:

- autonomia la locul de muncă;

- competența înaltă pe specificul jobului;

- motivația puternică.

În general meseriile liberale întrunesc mai mulți pasionați la locul de muncă: profesorii, medicii, psihologii, artiștii plastici, muzicienii, designerii, programatorii IT, cercetătorii, (pe jurnaliști nu îi mai pun că au început să fie tonomate la mâna celor care plătesc reclama).

E ok dacă pasiunea dispare? Bineînțeles. Patronii sau șefii îți plătesc salariu pentru competențele tale, pentru rezultate. Dacă între timp ai dezvoltat alte pasiuni nu poate fi decât benefic pentru balanța muncă-viață privată. Când ai un job repetitiv, monoton și plictisitor cum de multe ori se întâmplă în administrația publică e normal să îți cultivi alte pasiuni.

Una dintre marile surse ale migrației forței de muncă este nepotrivirea dintre așteptări și cerințe. Mulți constată că au fost păcăliți la angajare și nu le mai place ceea ce fac sau locul în care se află. Degeaba îmi place să fac cercetare în educație dacă locul în care mă aflu e mai degrabă un spital de nebuni părăginit.

Există firme de HR și traineri plătiți de corporații să păcălească angajații cum că munca e distracție. Nu împărtășesc acest punct de vedere. Munca se face cu seriozitate și responsabilitate în schimbul unui salariu/beneficiu. Distracția nu se plătește niciodată. Asta nu înțeleg cei care ajung zilnic târziu acasă dar nu pot afirma că duc o viața cel puțin decentă și echilibrată. Dacă distracția e considerată muncă plătită, atunci da!

Deci „Slujba-i slujbă, drujba-i drujbă!”

Admir oamenii care afirmă că sunt plătiți suficient de bine pentru a-și întreține pasiunile.

Ghicitoare

Cum vă dați seama dacă un om pe lângă că e profesionist e și pasionat de ceea ce face? Ca la școală! Un elev de 10 recită poezia fără greșeală, unul pasionat o recită fără greșeală și cu patos.

Conform sursei de mai jos ai spune că românii sunt pasionați de muncă, însă nu e așa. Nevoia de a câștiga pentru a face față costurilor vieții îi impinge pe mulți să renunțe la viața personală.

T

13 tipuri de colegi la locul de muncă. Tu care dintre ei ești?

1. Negativistul – mereu mormăie și se plânge de ceva

2. Bârfitorul – întotdeauna informat cu toate „secretele” instituției

3. Tăcutul – preferă liniștea și concentrarea asupra sarcinilor

4. Actorul – captează atenția celorlalți fără efort

5. Conformistul – da, șefu! Exectă ordine orbește...

6. Scepticul - disprețuiește ideile și visele celorlalți

7. Somnorosul – expert în a dormi la serviciu, vrea doar să fie lăsat în pace

8. Individualistul- „Nu este treaba mea să te ajut”

9. Entuziasmatul – motivațional, menține spiritul ridicat, creativ

10. Workoholicul – neobosit, fără pauze, face ore suplimentare

11. Expertul ITC- pasionat de tehnologie, rezolvă telefoane, PC-uri, imprimante

12. Parșivul – maestru al înșelăciunii, se dă ocupat dar nu produce nimic

13. Enigmaticul – greu de înțeles, distant, inabordabil

Bonus

14. Miștocarul - face glume despre oricine și orice, neserios

15. Știe-Tot - bine informat, tacticos, doar abordarea lui contează

16. Scandalagiul - întră în confict cu toată lumea, guraliv, irațional

17. Importantul - a pus coada la prună, a făcut gaura în macaroană, a inventat apa caldă...

Efectele negative ale tehnologiei

Auzim zilnic cât de grozavă este tehnologia, câte lucruri minunate se pot face cu ea, cât de mult am avansat către un nou model social și economic. Toți se grăbesc să ne prezinte avantajele societății digitale, însă nimeni nu vorbește de dezavantaje. Uite vin eu cu câteva potențiale efecte negative ale tehnologiei observate în ultimii 5 ani. Pe lângă astea mai puteți adăuga în comentarii dacă ați observat/simțit și altele.

1. Tehnologia ne afectează obiceiurile de somn.

2. Tehnologia ne face să ne simțim izolați.

3. Tehnologia promovează un stil de viață sedentar.

4. Tehnologia este o sursă constantă de distragere a atenției.

5. Tehnologia conduce la afecțiuni ale ochilor, urechilor, gâtului, spatelui și picioarelor.

6. Tehnologia promovează scurtarea atenției (time on task).

7. Tehnologia facilitează bullying-ul online.

8. Tehnologia poate canaliza imaginația copiilor într-o direcție nedorită.

9. Tehnologia cauzează mai mult consum de energie și poluare.

10. Tehnologia afectează interacțiunile și comunicarea în familie .

11. Tehnologia face videoclipurile explicite mai accesibile copiilor (violență, sex, modele negative).

12. Rețelele sociale promovează o cultură falsă (toți oamenii sunt frumoși, fericiți, bogați, fără valori clasice, fără limite morale) care poate duce la boli mentale în rândul tinerilor.

13. Tehnologia limitează dezvoltarea abilităților sociale.

14. Tehnologia creează dependență, în special la copii și tineri.

15. Tehnologia poate duce la pierderea intimității și prezintă un risc ridicat de hacking al datelor personale.

16. Tehnologia poate afecta bugetul personal din cauza milioanelor de reclame personalizate și a presiunii pe decizia de cumpărare. E extrem de ușor să cumperi online lucruri pe care de fapt nu ți le dorești și nu le vei folosi.

17. Tehnologia provocă pierderea empatiei pe măsură ce ne obișnuim cu violența online.

18. Cu ajutorul tehnologiei se poate cu ușurință manipula realitatea, dezinforma sau îndoctrina.

19. Tehnologia ajută autoritățile la supravegherea și controlul mai eficient al cetățenilor ceea ce duce la îndepărtarea de valorile democratice și ideea de libertate.

20. Tehnologia afectează relaționările interumane prin falsa presupunere că interacțiunea cu un personaj virtual sau entitate cu IA îți poate aduce mai multă satisfacție.

21. Viteza cu care se injectează tehnologie pe piață ne face să ne simțit depășiți, creierele nu pot ține pasul, nu pot încorpora atâta informație și se creează un sentiment de confuzie și neputință.

Nu ai nevoie de nimeni să fii tu însuți!

   

Odată ce ți-ai fixat standardele de viață și modul în care funcționezi, de fapt nu ai nevoie de nimeni să îți arate cum trebuie să fii! Nu ai nevoie de nimeni să te valideze ca individ funcțional. Oamenii încearcă să te schimbe în interesul lor, conform valorilor lor, pentru a-i servi mai bine. Înainte să te grăbești să îi faci fericiți pe alții, verifică dacă tu ești OK. Ca să poți iubi pe alții e nevoie să te iubești pe tine, să fii fericit cu tine. În momentul în care ai nevoie de cineva pentru a te simți bine în pielea ta, ceva e greșit. Dacă se întâmplă asta, revizitează-ți standardele, ajustează-ți obiectivele, măsoară în raport cu tine cel de ieri. Închipuie-ți că ești un magnet. În jurul tău vor gravita doar persoanele atrase de modul tău de a fi, restul se autoexclud natural. Fizica lucrează în favoarea ta. Nu te chinui să transformi lemnul în oțel pentru că nu funcționează niciodată. Ignoră sfaturile binevoitoare, inclusiv pe acesta, dacă nu îți folosesc la nimic. Într-o plină epoca a falsului, fii tu însuți. Este singura cale de a te simți cu adevărat fericit.

Ai încredere în știință? În principiu ar fi bine să ai...

 Ai încredere în știință? În principiu ar fi bine să ai...

Doar că trebuie să știi următoarele:

A. Coerciția nu este știință. Nimeni nu te poate obliga să crezi un singur punct de vedere.

B. Cenzura nu este știință. Niciodată nu există consens deplin în cercetare. Dacă nu poți citi și alte puncte de vedere...domeniul este cenzurat.

C. Datele false nu sunt știință. Știința se bazează pe ipoteze pe care încearcă să le confirme sau să le infirme, dar niciodată pe date false.

D. Manipularea rezultatelor nu este știință. Obținerea de avantaje prin manipularea rezultatelor cercetării este crimă și trebuie tratată ca atare.

E. Folosirea arbitrară a surselor nu este știință. Cercetarea cu bună intenție ia în considerare toate punctele de vedere cunoscute...nu doar pe cele care convin autorilor.

F. Alarmismul intenționat nu este știință. Cine face apel la „cercetare” pentru a alarma nejustificat populația este un criminal. În fond cercetarea este o încercare, nu un răspuns definitiv.

Iată cum poți depista pseudo-știința (bad science):

1. Titluri senzaționale. Presa simplifică articolele științifice și le îmbracă în senzațional.

2. Manipularea rezultatelor. Presa poate trunchia sau interpreta în mod eronat rezultatele pentru a servi mai bine „poveștii”.

3. Conflictul de interese. Cititorul trebuie să știe cine a finanțat studiul. De multe ori, companii private angajează oameni de știință pentru a demonstra că produsele sau serviciile lor sunt bune pentru uz general. Există suficiente cazuri în care „știința” a fost folosită pentru foloase personale sau financiare.

4. Corelație și cauzalitate. O corelație între variabile nu înseamnă că una a cauzat-o pe cealaltă. Încălzirea globală a început din anii 1800, în timp ce numărul piraților a scăzut. Asta nu înseamnă că lipsa piraților să numără printre cauzele încălzirii globale.

5. Concluzii fără dovezi. De multe ori speculațiile împing știința mai departe, dar a formula concluzii solide bazate doar pe jocul cuvintelor, fără dovezi clare, nu se cheamă știință.

6. Eșantion prea mic. Cu cât eșantionul este mai mic cu atât scade nivelul de încredere în rezultatele acelui studiu. Concluziile pot fi valide dar sunt lipsite de reprezentativitate.

7. Eșantion nereprezentativ. Dacă eșantionul este sensibil diferit de populația cercetată atunci rezultate tind să fie manipulate către un scop particular.

8. Lipsa grupului de control. În testele clinice, rezultatele testelor pe subiecții participanți se compară cu cele ale grupului de control care nu au primit substanța supusă cercetării.

9. „Blind testing”. Pentru a preveni prejudecățile și erorile, subiecții nu trebuie să știe dacă vor fi testați sau sunt în grupul de control. Uneori nici cercetătorii nu știu acest lucru decât după teste.

10. Selectivitate în raportarea datelor de cercetare. Implică doar selectarea acelor rezultate care sprijină concluziile studiului, ignorându-se cele care contrazic.

11. Rezultate care nu pot fi replicate. Rezultatele solide trebuie să poate fi replicate și de alte studii independente. Descoperirile extraordinare necesită dovezi extraordinare, lucru care nu poate fi furnizat printr-un singur studiu.

12. Materialul nu a fost publicat printr-un proces de peer-review. Înainte de publicare un studiu important se supune criticii constructive a altor specialiști în domeniu pentru a se detecta și înlătura erorile. Fără acest proces nu se poate câștiga notorietate și credibilitate.

În concluzie, dacă vrei să ai încredere în știință documentează-te de la sursă, din jurnalele științifice internaționale cu mare reputație. Citește toate articolele, toate punctele de vedere. Abia după aceea vei înțelege. Informația există, doar să ai mintea și inima deschise.

Pe Tik-tok, Facebook, Instagram, presa scrisă găsești distracție, senzațional, alarmism...dar nu știință.

Exercițiu educația adulților

Individual sau grup mic

La wrap-up se poate inventaria câti gândesc în clișee (scenarii comune)...

Din filozofiile mele de viata...

 

1. Daca vrei sa iei metroul ar fi bine sa nu il astepti in statia de autobuz. Pe cale de consecinta, daca visezi sa ai un partener cuminte, harnic si serios nu il cauta in club...pe acolo nu trece metroul…

2. Am foarte putini prieteni si o tona de cunostinte. Ar fi dezastru sa fie invers...

3. Ai dreptul sa pui punct la orice! Daca te gandesti mai bine vei pune virgula in 99% din cazuri…

4. Nu exista nimic gratuit pe lumea asta. Chiar daca primesti ceva gratis, ori exista “clauze” ascunse ori alcineva a platit deja. Informeaza-te!

5. Daca e prea frumos sa fie adevarat cu siguranta e o pacaleala la mijloc. Vei plati mai devreme sau mai tarziu in bani sau “natura”. Daca crezi ca nu meriti un lucru, o persoana sau o functie atunci cel mai probabil e adevarat sa fie asa. Nu te baza pe noroc. Unii il au nativ, altii si-l fac pentru ca stiu cum. Tu nu te numeri printre ei. Conjuctura favorabila nu e noroc.

6. Prin intelepciune poti trece cu bine prin situatii aparent dezastroase. Analizeaza “dosarul” de cateva ori si nu iti va mai parea atat de catastrofal.

7. Dragostea neconditionata e o utopie, un concept de marketing. Daca iubesti cu adevarat pe cineva nu poti asista neputincios la derapaje, neglijente, dezamagiri, auto-distrugere…ai fi complice. Orice incercare de negociere iti va fi interpretata ca si conditie. “Ai stat X ani langa mine si nu mi-ai deschis ochii!” va suna cunoscut?

8. Transforma-ti visele in realitate- o alta chestie care suna bine in teorie. Pentru a transforma un vis in realitate ai nevoie de: plan, resurse, capacitate, suport. Puteti incerca dar depinde de vis…Unii in incercarea lor au pierdut case, masini, familii, reputatie. Una e sa vrei (dorinta), alta e sa poti (capacitate)! Daca nu ai nimic de pierdut, intreaga galaxie poate fi a ta! Incepeti sa visati normalJ. E mai usor sa ajungi presedintele Romaniei decat sa pui pe picioare un business de succes!

9. Construieste-ti o viata simpla, curata, predictibila. Asa se pot baza cei dragi pe tine si tu pe ei. Promiscuitatea apare atunci cand ambitiile iti depasesc capacitatile si valorile morale. Ai falsa senzatie de apartenenta la un grup/curent de nisa si un look fabricat…dar nu esti tu! Esti ce vor altii sa vada, sa atinga, sa auda. O proiectie a alter ego-ului in directia vanitatii, a castigului ocazional, a satisfactiilor de foarte scurta durata obtinute cu costuri mari. Exista si lifestyle sanatos, in care cresti/evoluezi natural fara a apela la “artificii”.

10. Gandeste-te bine cand, cum si cui ii faci o promisiune! Nu promite lucruri de care nu esti capabil! Increderea este acordata DOAR celor care isi tin promisiunile. In zilele noastre “Promit ca incerc” a luat locul promisiunilor adevarate…pana si unii prieteni incep sa devina “oameni de vanzari”. Un prim pas in reabilitare este promiti rar dar sa te tii de promisiune.

11. Tupeul, functia si speech-ul in clisee nu tin loc de competenta. Invatati sa vedeti dincolo de aparente. Calitatea unui om este reflectata de ceea ce face zilnic la munca, cu ce fel de oameni se inconjoara, ce gandeste in intimitatea lui despre acestia.

12. Punctualitatea este o virtute. Daca esti punctual, demonstrezi ca esti organizat si areti respect fata de persoana cu care te intalnesti, care ar putea fi…la fel de punctuala. Nu exista motiv serios (in afara de accidente) sa intarzii la o intalnire oricat de mult te straduiesti sa te scuzi. Daca in mod frecvent intarzii la intalniri, sedinte, programari, cauzele pot fi urmatoarele: te trezesti tarziu, vorbesti mult la telefon, esti pretios si crezi ca lumea are obligatia sa te astepte, iti pui prea multe de rezolvat intr-o singura zi, nu iei in calcul traficul si neprevazutul, nu-ti pasa ce cred ceilalti despre tine.

13. In cadrul oricarei activitati, unii gandesc in termeni absoluti in vreme ce altii in termeni relativi. De exemplu spui “hai sa ne vedem LA ora 15.00” si celalalt spune “OK, ne vedem PE LA ora 15”- mesajul subliminal este acela ca celuilalt nu-i pasa daca-l astepti cateva minute. Sau spui “Hai sa bem NISTE vin” si celalalt spune “OK, bem cate UN pahar de vin”- mesajul subliminal este acela ca celalalt nu vrea sa petreaca prea mult cu tine. In concluzie, ABSOLUT+ABSOLUT= INTELEGERE PERFECTA, ABSOLUT+RELATIV = NEGOCIERE, ASTEPTARE, DEZAMAGIRE iar RELATIV+RELATIV = DE VIS- Flower Power. Ce este cu adevarat interesant este faptul ca oricare dintre noi putem gandi atat in termeni absoluti cat si relativi. E o chestiune de alegere si motivatie. Unii sunt ceas elvetian la munca, totul masurat impecabil si foarte relaxati acasa. Altii aleg sa fie flexibili la munca dar foarte stricti cu familia si realizarile acesteia.

14. Nu oamenii se cearta! Ego-urile lor o fac. Oamenii in principiu sunt intelegatori, buni si empatici,...pana cand isi pierd rabdarea, pana cand orgoliul erupe. Cele mai frecvente motive de cearta sunt asteptarile nerealiste sau neverbalizate (“am crezut ca….”), perceptia drepturilor si obligatiilor (“era randul meu sa….”, “mai ocupa-te si tu”, “m-am sacrificat…”), castiguri si cheltuieli (“nu ne ajung banii…”, “ai platit prea mult”), invidia (“eu de ce nu pot...”, “vecinii si-au luat masina noua”, “sotul ii aduce flori zilnic”, “ ce are ea si nu am eu (vorba Deliei)”… Personal, nu cred in valoarea terapeutica a certurilor! Nu cred ca asa se rezolva problemele. Mai mult, orgoliile exacerbate duc la despartiri, teribilism, comportamente deviante, rautati, crime. In rezolvarea problemelor recomand cu caldura: comunicarea onesta si asertiva, intelegerea cauzelor si corectarea lor, afectiune, sprijin, rabdare.

 

(va urma)

Studiu asupra celor mai eficiente sisteme de formare ale personalului didactic din lume

 Acum mai bine de un an am fost invitat de către UNESCO-RCEP să cercetez și să scriu un studiu asupra asupra celor mai eficiente sisteme de formare ale personalului didactic din lume. O sarcină deloc ușoară având în vedere diferențele culturale, de viziune și politică educațională în țarile vizate de studiu. Deși a fost trimis la timp, a urmat o lungă perioadă timp în care nu am știut dacă este folosit doar ca fundamentare a politicilor sau reformelor în domeniul personalului didactic sau va fi și publicat. Luat cu alte treburi, am uitat complet de studiu dar l-am descoperit întâmplator câteva luni după publicare. 

Doresc să mulțumesc UNESCO-RCEP pentru acestă oportunitate. 

Studiul poate fi citit/descărcat de aici sau dați click pe poza de mai jos. 

 

De ce munca de acasă nu funcționează (pentru toată lumea)

Simți că de când lucrezi de acasă ți-a scăzut randamentul, concentrarea și eficiența în activitatea ta? Nu te îngrijora, e normal. Când ani de zile ți-ai format niște rutine care te ajutau să îți atingi obiectivele profesionale dintr-o dată simți ca lumea ta e întoarsă cu susul în jos. Hai să stabilim niște adevăruri de la început:
- Munca de acasă NU este pretabilă pentru orice profesie. De exemplu producția de bunuri nu poate fi mutată acasă. „Telemunca” se adresează în general celor care și înainte îsi faceau treaba prin calculator, telefon, videoconferință. Un doctor nu poate opera de acasă, un transportator trebuie să circule, iar locul polițiștilor e pe stradă.
- Există o mare diferență între profesiile liberale care erau obișnuite cu lucrul de acasă (IT-ist, scriitor, gazetar, consultant, strateg în comunicare sau management) și cei forțați să lucreze acasă prin ordine militare sau prezidențiale (funcționari publici, profesori, contabili, specialiști în resurse umane). Este o altă organizare a muncii. Dacă prima categorie îsi alege de pe o zi pe alta programul de muncă în funcție de  inspirație și termene de livrare, a doua categorie are un program fix de muncă de 8 ore apoi timp liber seara. Atenție însă, prin „telemuncă” angajatorul poate considera că ești disponibil oricând.
- Eficiența muncii de acasă depinde de câtiva factori: autonomia muncii (dacă rezultatele depind în mod direct de rezultatele altora eficiența scade), personalitate și caracter (dacă nu te mai atrage job-ul și nu te poți concentra pe rezolvarea de sarcini eficiența tinde spre 0), situația familială (o familie izolată în casă cu trei copii, fără o bonă sau rudă care să îi țină ocupați nu va putea fi eficientă în activitatea profesională), condiții de muncă (pentru eficiență ai nevoie de spațiu separat optimizat, acces la tehnologie și internet, echipament performant), mediul de acasă (armonie, înțelegere, suport între membrii familiei vs. competiție pe resurse, certuri și lipsa sprijinului).
- Să fim cinstiți, nici un telefon, calculator sau echipament de videoconferință nu poate cântări la fel precum o întâlnire față în față a echipei, o oră normală de curs sau orice altă activitate profesională care implică mai multe persoane. Una este să urmărești pe Youtube un concert sau o piesă de teatru și alta e să te afli în sală. „Online-ul” a fost creat pentru a suplini nevoia de comunicare între întâlnirile față în față, nu de a le înlocui.

În opinia mea cel de mai jos este profilul ideal al celui care muncește de acasă (de acest COVID-19):
- are o profesie liberală și nu ține „la program”
- este disciplinat, bine organizat și motivat profesional (iubește ce face).
- deține o locuință cochetă în care se simte bine, cu spații propice pentru încurajarea creativității și concentrării (eventual o curte cu spațiu verde/terasă)
- deține/are acces la echipamente, tehnologie și consumabile pentru activitatea profesională
- nu are obligații familiale (copii, persoane în vârstă în întreținere)
- are suficiente resurse financiare pentru a comanda online tot ce are nevoie
- opțional, împarte locuința cu jumătatea (soț/soție/prienten/prietenă), se sprijină reciproc
- opțional, poate avea unul sau mai multe animale de companie
- are un network de prieteni (virtuali) cu care comunică atunci când e nevoie
- casa este cartierul general- iubește să stea și să lucreze acasă
- introvertit și puțin sociabil.

Dacă nu vă regăsiți în  profilul de mai sus atunci faceți parte din marea masă a celor care muncesc în România încercând să faceți compromisuri în materie de familie, job, obiceiuri și pasiuni personale, gânduri și atitudini generate de situația social-economică în care ne aflăm. Pentru dumneavoastră munca de acasă nu este o „mană cerească” ci mai degrabă o sursă suplimentară de îngrijorare. Iată cateva motive pentru care nu puteți munci de acasă la capacitatea obișnuită:

1. Familia nu întelege că deși sunteți acasă trebuie să și lucrați pentru „birou”. Acest lucru implică un anumit setup mental, concentrare și...liniște. Dacă sunteți întrerupt din 10 în 10 minute de către cineva, va fi greu să reluați firul.

2. Distragerea atenței cu lucruri casnice. Acasă mereu îți găsești ceva de facut. Casa este centrul universului de unde (teoretic) pleci în fiecare zi. În ordinea priorităților este mai importantă decat jobul din ziua respectivă. Cum poți face un plan de comunicare dacă chiuveta e plină de vase, frigiderul e gol sau robinetul nu inchide bine apa? Soția se plânge ca iar nu merge nu știu ce sau cel mic a stricat ceva important. Îti stă pe cap, trebuie să rezolvi...

3. Vacanța copiilor, disperarea părinților. Dusul copiilor la școală și găzduirea lor într-un spațiu relativ securizat le permitea părinților să se concentreze pe muncă. Corect! Exact în acel interval. Acum în izolare la domiciliu a cui este responsabilitatea sa vadă de ei zilnic, să îi hrănească, să-i educe, să-i distreze? Cine are privilegiul sa poată munci si cine se ocupă de cei mici? Ah, alternativ, așa e „political corect”. Și încep negocierile...

4. Bucătăria este deschisă non-stop, canapeaua imbietoare. La birou, copleșit de treabă, amâni momentul în care mergi la fast-food să mananci sau să bei o cafea. Acasa însă tentația e mult prea mare...Poți să „ronțăi” toată ziua și nu te judecă nimeni dacă deschizi o bere la ora 12 la prânz. De asemenea, un somn de frumusețe îți permite noaptea să stai mai mult pe rețele de socializare sau netflix.

5. Lipsa interacțiunilor de viață reală. Munca de acasă înseamnă să muncești de unul singur. Chiar dacă pare că vorbești cu colegi sau clienți, te uiți la computer sau la pereți. Cu timpul acest aspect ne va afecta capacitatea de interactiune și deschidere socială. Poți încheia un contract și fără a zâmbi sau a da mâna cu cineva...însă nu aceasta este normalitatea.

6. Lipsa colaborării. Când te afli într-o dilemă profesională desigur că îți poți întreba familia, dar nu se compară cu un brainstorming între colegi. E greu să alegi soluția optimă dacă nu te poți consulta imediat cu alți profesioniști.

7. Mediul întâlnirii contează. Chiar dacă nu îți poate impune nimeni de unde să participi la o videoconferință, bucătăria, dormitorul și echiparea în pijamale NU denotă seriozitate. Cei care înțeleg asta își amenajează un colțișor de unde să se poată simți confortabil indiferent de interlocutor.

8.  Lipsa comunității. Suntem „animale sociale” și căutăm prezența semenilor pentru a petrece un anumit timp împreună cu aceștia. Alții decât familia. Apartenența la o comunitate și întalnirile cu membrii ei ne binedispun si contribuie la o bună sănătate mentală. În concluzie, izolarea pe termen lung afectează printre altele și capacitatea de muncă.

9. Repere în ceață-nesiguranță și incertitudine. Fiind o stare de necesitate, evaluările profesionale sunt mai largi sau inexistente, rapoartele nu se mai cer atât de riguros elaborate, majoritatea lucrurilor „bătute în cuie” au devenit mai degrabă relative sau negociabile, lipsa de performanță trecută mai ușor cu vederea pe principiul că la toți ne este greu și nu se știe cine va „supraviețui”. Senzația că totul se schimbă...

10. Pierderea balanței între muncă și relaxare. Când muncești pentru birou, pentru casă și familie sau te relaxezi? Trimiți emailuri la 2 noaptea, tunzi gazonul marțea și spui povești copiilor la 10 dimineața în timp ce bei un pahar de vin? Tot programul ti-e dat peste cap. Normal este sa te ocupi de birou intre 9-17 de luni pana vineri, sa tunzi gazonul în weekend, sa spui povesti seara și sa bei un pahar la cina. Lucrurile nu stau deloc asa când lucrezi de acasa...recunoaște :-)

Anul 2020 și pandemia ar putea aduce conform sociologilor cea mai mare criză socială din toate timpurile, o bombă cu ceas supranumită de către New York Times. Unii îndraznesc să spună că izolarea va produce la final mai multe victime decât virusul. Un lucru e cert, toți ne dorim să iesim din case, să ne plimbăm, să-i vizităm pe cei dragi, să plecăm în calătorie, să ne reluam viețile obișnuite. Important este sa o facem la timpul potrivit pentru că dacă iesim prea repede cele 2 luni de izolare care s-au scurs până acum ar putea fi doar „încălzirea” pentru ce va urma.

Coronavirusul si educația de acasă

Trăim vremuri tulburi și „beneficiem” de experiențe inedite, acest lucru e sigur. Frica de necunoscut, de un organism invizibil care ne poate periclita sănătatea noastră și a celorlalți ne schimbă obiceiurile de viață. Unii sunt afectați de faptul că nu mai pot ieși la restaurant cu prietenii, alții ca nu-și mai pot face cumpărăturile la mall sau că nu mai pot ieși din curte fără declarația pe proprie răspundere. Cu toții avem ceva de reproșat acestei epidemii. Uităm mai mereu un singur lucru: Nu virusul circulă, ci noi oamenii! Deci dacă pierim, o facem pe mâna noastră. Nu vreau să intru în teoria răspândirii virușilor nici în teoria conspirației. Dacă ne uităm la efecte, puțin interesează dacă virusul s-a transmis de la animal la om (cu sau fără intermediari) sau este 100% un produs de laborator. Ce vedem azi în mass-media? Concluzia că omenirea nu este pregătită să suprime o astfel de pandemie, în ciuda mesajelor încurajatoare ale OMS, că lucrurile sunt sub control. Mai rău, sectoarele de activitate nu știu cum să reacționeze intr-o asemenea situație. Nu există plan de contingență. Economiile lumii cad una câte una afectate de oprirea fluxurilor de producție și al banilor, societățile tremură din toate tendoanele. Copiii lumii stau acasă în vacanță forțată pentru a nu deveni răspândaci de coronavirus. Statele Unite au anunțat deja că acest an academic s-a încheiat și elevii nu vor reveni în școli până la toamnă. Părinții lor au fost trimiși acasă fie să lucreze de la distanță, fie în șomaj tehnic sau chiar concediați. 
Ce poate fi mai rău? Să îți reiei viața obișnuită cu riscul de a te îmbolnăvi (pe tine și pe alții) sau a sta izolat pe termen nedeterminat într-o garsonieră cu trei copii fără posibilitatea de a produce pentru ei? În condițiile în care guvernul a decis izolarea, este infinit mai usor pentru cei care erau obisnuiti sa isi desfasoare activitatea online, au spațiu și resurse.
Dacă viata părinților înaintea pandemiei era oarecum ordonată și planificată, acum pare mai degrabă un ghiveci, o shaorma cu de toate în care e foarte dificil dacă nu imposibil sa faci lucruri de profunzime.  Regula de bază a devenit: ține copiii ocupați pentru a-ți faci timp să lucrezi ceva. Acest lucru a devenit extrem de dificil. După o lună de izolare copiii sunt plictisiți de toate jocurile, de internet, de ore online, mâncarea de la magazinul de proximitate. Apar la televizor tot soiul de consilieri si psihologi care-ți spun ce trebuie sa faci pentru a evita plictiseala copiilor și ce poți să faci pentru a suporta mai ușor izolarea. E adevărat, unele lucruri funcționează dar este full-time job și depind foarte mult de răbdarea, creativitatea și resursele părinților.
În acest context zugravit mai sus suntem nevoiți să scoatem de la naftalină două concepte: unul antic - educația la domiciliu și altul hulit și lipsit de credibilitate - educația online. În primul scenariu, părinții predau copiilor disciplinele din planul de învățământ pe perioada în care școala este închisă, iar în al doilea profesorii interacționează cu elevii prin intermediul platformelor de comunicare. Plecând de la premisa că „ceva” e mai bun decât nimic, oricare dintre cele două modele trebuie încurajate. Pentru elevi rutina învățării este foarte importantă iar perioada de izolare nu trebuie să producă o ruptură totală în învățare. Acolo unde educația online nu poate ajunge fie că profesorii nu au competența sau modalitățile tehnice de livrare fie că părinții elevilor nu își permit o conexiune la internet, un calculator sau tabletă, părinții pot încerca ei înșiși să lucreze cu copiii lor, măcar pentru a diversifica activitățile zilnice.
Încerc mai jos să bricolez câteva sfaturi pentru părinții care vor să încerce „școala de acasă”:
- Alegeți din orarul oficial pe care cu siguranță îl aveți acasă câteva materii pe care le considerați importante și/sau atrăgătoare pentru dvs. și copil. Puteți alege împreună cu acesta.
- Vedeți caietele de la clasă, manualul și alte resurse auxiliare pentru fiecare dintre disciplinele alese, discutați cu copilul pentru a înțelege unde s-a oprit învățarea.
- Pentru a continua învățarea, imaginați o lecție de test pentru fiecare materie aleasă. Optați pentru metode simple, ușor de implementat atât pentru dvs. cât și pentru copil, de exemplu lectura,  povestirea, explicația, demonstrația, rezolvarea de probleme, proiecte tematice. În funcție de cum a decurs lecția test puteți ajusta volumul de informație, metoda, timpul.
- Stabiliti intervalul orar si numărul de ore alocate saptamanal pentru fiecare disciplină aleasă.
- Aranjați un spațiu în care să nu fiți deranjat când lucrați cu copilul. Nu faceți altceva în acel interval.
- Dacă aveți acces la internet inspirati-vă din activitatea altor părinți. Există tone de resurse pentru fiecare subiect/temă.
- Fiți înțelegător atât cu dvs. cât și cu copilul. Mai ales dacă nu aveți pregătire pedagogică nu vă judecă nimeni. Luati-o ca pe un experiment. Dacă a-i preda propriului copil va provoacă stres și nervozitate înseamnă că experimentul a luat sfârșit.

Prin comparație, Educația online sau eLearning-ul este promovat și susținut de profesioniști în domeniul educației. Platformele au fost dezvoltate pentru a susține învățarea la distanță și în funcție de model fiecare platformă beneficiază de diferite caracteristici (comunicare audio-video sincronă cu un număr limitat de cursanți, posibilitatea de a dezvolta teste de evaluare, prezentări în timp real, postare de teme, managementul cursanților si al parcursului educațional etc.).  Din păcate, puține instituții școlare foloseau astfel de platforme în mod oficial și consecvent înaintea pandemiei. Acest lucru a fost vizibil mai ales în abilitatea profesorilor de a organiza demersul educational în exclusivitate online. Conform statisticilor, majoritatea profesorilor din România au solide competențe IT&C însă lipsa experienței predării in mediul online și lipsa resurselor tehnice a determinat MEC să recomande profesorilor să continue școala la distanță, nicidecum sa îi oblige. Astfel, fiecare profesor care a acceptat provocarea, după pricepere, voință și resurse a încercat să continue predarea prin intermediul diverselor canale, de la simple emailuri cu teme pentru acasă până la predare sincronă programată cu toată clasa pe diverse platforme (de ex Google Classroom/Meet, Zoom).
Avantajele educației online sunt cunoscute relativ bine (modern, ieftin, eficient, comod, individual, ritm propriu) însă dezavantajele mai degrabă se intuiesc. Pe lângă access la resurse tehnice (hardware, software, internet) și metodologice, necesită o altă optică și un timp mai mare de pregătire din partea profesorului, auto-disciplină din partea cursantului, incidența plagiatului și copierea la examene este mult mai mare iar faptul că se lucrează  cu preponderență individual poate reprezenta o mare problemă pentru elevii obișnuiți la clasă cu munca interactivă de grup.
Are vreo importanță educația la domiciliu și educația online în parcursul oficial al elevului? Cu siguranță NU. Școala nu va recunoaște automat progresele în învățare făcute de elevi în perioada de izolare la domiciliu. Cel mai probabil, materia va fi reluată într-un format „pe repede inainte” iar cerințele la examinare vor fi ajustate.
Marele merit al educaței de acasă este acela că ține, pe cât posibil, elevul conectat la rutinele școlare și la necesitatea de învățare continuă. Pe de altă parte coronavirusul a obligat o bună parte dintre profesori să ia parte la un „self crash-course” de folosire a instrumentelor online în predare și învățare.
Nu știu cum se va termina acestă poveste dar sunt sigur că la final vom fi invatat cateva lectii importante. Printre acestea, să pretuim mai mult oamenii și nu doar ce putem obține de la ei, să fim dispuși la schimbare și parte a ei, să fim pregatiți să și pierdem nu doar să câștigăm... 
    









 
  

Cultură, identitate și stiluri de invățare

Calatorind si lucrând în diverse locuri din lumea largă mi-am pus mereu întrebarea în ce masură cultura și tradițiile locale influențează procesul de învățare și invariabil rezultatele școlare ale elevilor. Mai mult, am fost curios să aflu cine (ca actori sociali) perpetuează un anumit mod de a învăța în ciuda reformelor introduse recent care au menirea să modernizeze și să eficientizeze interacțiunile la școală și acasă. Știam că modelele care merg de minune într-o țară anume nu pot fi pur și simplu importate altundeva și „marketate” ca și soluții salvatoare de creștere a performanțelor și a calității educației în general. Oamenii sunt diferiți, se identifică diferit în raport cu ceilalți, au dobândit prin cultura locală un mod de gândire unic în abordarea oricărui subiect cu impact asupra lor. 

Cultura reprezintă valorile, trăsăturile de comportament și manifestările unui grup distinct. Educația este calea prin care această cultură este transmisă noilor membrii ai grupului, de asemenea prin educație se aduc ajustări culturii. Când ti se spune Nu ai cultură! de fapt ți se spune Nu ești ca noi. 

Pe de altă parte, educația este reflecția culturii unei societăți, iar atenția care i se dă educației este un important indicator asupra caracteristicilor culturii. Dacă școala poate îngloba și aplica schimbări într-un timp rezonabil, când vine vorba de familie și comunitate, cultura acestora (obiceiuri, tradiții, manifestări) se va schimba foarte lent.  În acest punct ne putem întreba dacă chiar e nevoie ca o cultură să se schimbe sau să evolueze. De ce e nevoie de asta când membrii comunității sunt mândri de identitatea lor (cu tot ce vine ea la pachet)? Globalizarea a adus cu ea pe lângă lucruri bune și o criză a identităților. Imigrația, deschiderea piețelor, accesul rapid la informații au arătat că lucrurile se pot face și altfel. Aproape că nu este stradă în Europa să nu fie impărțită de diferite etnii sau naționalități cu o cultură diferită. Ba chiar din mix-ul de culturi s-au născut alte culturi. Multiculturalismul a pus presiune pe decidenți către remodalarea curriculumului și a întregului proces educațional în direcția satisfacerii nevoilor elevilor indiferent de rasă, etnie, religie, sex, abilități/dizabilități. Dar cum răspund elevii la „pretențiile” școlii în funcție de cultura din care provin? Există culturi care pot garanta (mai bine decât altele) succesul în școală și în viață?

Avem o bogată literatură dar nu și o concluzie clară. Cultura unui anumit tip de învățare poate asigura performanțe pe plan local sau național însă dacă unii parametrii se schimbă și performanțele vor suferi. 

Conform literaturii, stilurile de învățare sunt adesea bazate pe influențele culturale, elevii din culturi diferite având modele diferite de învățare, gândire și comportament. Fără a înțelege acest fond cultural și experiențele trecute de învățare este greu să desenezi sisteme educaționale sustenabile. Din păcate multe organisme internaționale implicate în reformele altor țări aplică sintagma Adapt or die (AOD). Toți ne dorim elevi inteligenți și un învățământ de calitate la costuri scăzute. De cele mai multe ori cultura și identitatea locală sau națională este ignorată în optimizarea sau eficientizarea sistemelor de educație. Credem că creșterea performanțelor școlare se poate obține doar printr-o singură cale, de regulă cea arătată de lumea anglo-saxonă. Însă rezultatele testărilor internaționale PISA ne contrazic. Elevii din Asia (Singapore, Macao, Taipei, Japonia,Vietnam etc.) domină de ani buni clasamentele în vreme ce campionii Europei stagnează sau pierd puncte. Specialiștii consideră că factorul determinant în obținerea acestor performanțe este cultura, respectiv cultura învățării. Chiar au găsit un nume pentru aceste culturi din Asia de Est:  “chopstick cultures”. Ce le definește totuși în comparație cu civilizațiile vestice?

Observăm din analiza scorurilor că tările din Asia de Est/Sud-Est din punct de vedere cultural sunt orientate spre colectivism în vreme ce Marea Britanie, Australia și SUA spre individualism. Membrii tărilor  asiatice sunt mai confortabili cu ideea că puterea este distribuită inegal și își fac planuri pe termen lung în ceea ce privește viitorul. 

O cercetare întreprinsă de Wursten si Jacobs (2013) arată influența culturii asupra educației și învățării. 

Grup 1: Singapore, Hong Kong, China, Coreea de Sud, Malaezia, Indonezia și Vietnam

- Actul didactic este centrat pe profesor, cu mult respect față de poziția ierarhică și statut

- Elevii așteaptă ca profesorul să schițeze căile de învățare, lecțiile putând fi foarte detaliate în ceea ce privește conținutul și acoperirea materiei

- Elevii respectă profesorii, se dorește o armonie în clasă cu întrebări minime din partea elevilor

- Relația este importantă și adesea se extinde dincolo de clasă

- Comunicarea este implicită și indirectă

- Se preferă situația învățării structurate, examinarea fiind utilizată predominant 

- Perseverența este evaluată ca o virtute

- Succesul este bazat în mare măsură pe performanța academică, aduce mândrie elevului și familiei

- Elevii selectează obiecte de studiu bazat pe obiectivele de carieră și aspirații personale

Grup 2: Marea Britanie, Australia și SUA

-Învățarea este centrată pe elev, elevii joacă un rol activ în procesul de învățare

- Profesorii oferă o scurtă descriere a ceea ce urmează a fi învățat, încurajează elevii să fie independenți

- Elevii vorbesc în clasă, adresează profesorului o multitudine de  întrebări, se încurajează diversitatea opiniilor

- Relația se desfășoară în interiorul clasei

- Comunicarea verbală este explicită

-Se oferă situații de învățare nestructurate, pentru a încuraja gândirea critică și rezolvarea problemelor

- Stabilitatea este o virtute

- Succesul depășește succesul academic, calitatea și viața echilibrată este susținută

- Obiectele de studiu sunt selectate de elevi pe baza interesului

La o primă analiză a acestor caracteristici putem concluziona că elevii civilizațiilor estice sunt controlați de profesori, disciplinați, încurajați la performanță academică, cu un drum în viață foarte bine planificat. În vreme ce civilizațiile vestice încurajează elevul să decidă vis-a vis de propria învățare, să fie un gânditor critic și independent, să își aleagă singur drumul în viață. Aparent aceste trăsături culturale sunt antagonice însă reflectă modelele politice și sociale existente în est și vest. Controlul absolut al statului, obediența și respectul arătat superiorilor sunt trăsători de bază în Asia tradițională. Chinezii cu educație americană întorși acasă au mari probleme de adaptare. Dar cine performează mai bine într-un test standardizat care nu ține cont de culturi, tradiții și obiceiuri locale? Mai jos regăsim un Top 15 cu rezultatele PISA 2015: 

Pe lângă ceea ce este evident de văzut în clasament, culturile „chopsticks” sunt în top în toate cele 3 domenii, merită menționat că absolut toate țările din Top 15 au trecut prin reforme masive ale educației în ultimii 20 de ani în scopul modernizării, eficientizării și calității.  Nu e o surpriză că scopurile educației sau țintele curriculare sunt extrem de apropiate în formulare. Toate aceste țări doresc să formeze cetățeni activi, care reușesc pe plan personal și profesional, persoane care învață pe tot parcursul vieții. Păi dacă startul și finish-ul sunt oarecum asemănătoare, ce diferă? Cu siguranță modalitatea prin care elevii sunt formați în școală și acasă, ca parte a moștenirii culturale. 

Cultura școlară sau cultura învățării pare să fie un factor determinant în obținerea rezultatelor școlare notabile. Am explicat în alt articol că banii pompați în educație sunt importanți însă nu suficienți pentru a obține rezultate. Qatar investește cei mai mulți bani în educație (25.000 USD/an/elev) si se situează pe ultimele locuri in PISA. SUA investeste puțin peste 11.000 USD/an/elev și nu se află după cum observați în Top 15, iar România se luptă pe undeva pe la mijlocul clasamentului cu aproximativ 2500 USD/an/elev. Important este cum se face corelația între banii investiți și învățarea propriu-zisă. Dacă 95% din bani merg pe salariile profesorilor calitatea învățării este lăsată la voia sorții. Ca parte a culturii locale sau naționale este inclus și profesionalismul cu care profesorul înțelege să își facă treaba la clasă sau părintele acasă. Mai mult, în cultura populară învățarea nu este legată de resurse și bani ci mai degrabă de un elev care are motivația și capacitatea necesară și o îndrumare bună (În Est accent pe erudiție: Mitul băiatului sărac de la țară care cu ajutorul înțeleptului învățător a ajuns om mare la capitală vs. În Vest (SUA) accent pe antreprenoriat: Mitul băiatului sărac de la țară care prin forțe proprii și-a clădit un imperiu  financiar). 

În acest articol nu am dorit să ridic în slăvi modelul asiatic. Sunt lucruri care-mi plac la ei (de exemplu programele de formare ale profesorilor din Singapore) și altele mai puțin (cultura rușinii în cazul non-performanței academice). Am vrut să subliniez că la rezultate bune putem ajungem prin multiple căi, iar aceste căi sunt în bună măsură dictate de cultura pe care o reprezentăm. Cultura ne face mai mult sau mai puțin adaptabili la experiențele oferite la școală sau la locul de muncă. Împrumuturile culturale câteodată merg, câteodată nu. Spre exemplu, unele școli private din SUA au cumpărat și implementat curriculum-ul de matematică din Singapore crezând că o să obțină rezultate similare cu elevii lor. Nu a fost nici o surpriză că nu a funcționat așa cum era așteptat. Elevii americani au o altă cultură (a învățării) decât colegii lor de peste Pacific.  Ca români, înțelegem foarte bine atât abordarea colectivistă cât și cea individualistă. Am trecut istoricește prin ambele tipuri de culturi, de la control absolut la libertate totală. La momentul actual în școala românească rezultatele se produc printr-o practică (ne-armonioasă) a vechiului și noului. Reminiscențe totalitare imbinate cu didactici moderne importate ne-critic. În continuare se cere performanță academică înaltă la toate materiile obținută prin simularea metodologiilor centrate pe conținut, pardon pe elev. Identificarea și exploatarea stilurilor de învățare la elevi este o poveste frumoasă în care nu crede nimeni atâta timp cât la ore se încurajează „plantarea de mere” și la examene „recoltarea de pere”. 

În loc de concluzii, cultura unei țări influențează masiv ideologia educației, inclusiv stilurile de învățare la elevi și performanțele școlare. Însă acest lucru poate să nu insemne nimic în contextul altei culturi- de exemplu să nu impresionezi pe nimeni că stii să reciți toate strofele Luceafărului.

Întrebări pentru cititorii mei:

1. În lumina celor scrise în acest articol, cine credeți că s-ar adapta mai bine și ar produce performanță:

A. Un american într-o firma japoneză din Tokio? De ce?

B. Un japonez într-o firmă americană din Detroit? De ce?

2. Pentru ce trăsături culturale sunt apreciați românii în lume?

Post scriptum

Într-un articol foarte interesant, Elisabeta Stanciulescu explică de ce românii au o cultură care generează, alimentează și întreține rezistența la învățare. Articolul poate fi citit aici.