Studiu asupra celor mai eficiente sisteme de formare ale personalului didactic din lume

 Acum mai bine de un an am fost invitat de către UNESCO-RCEP să cercetez și să scriu un studiu asupra asupra celor mai eficiente sisteme de formare ale personalului didactic din lume. O sarcină deloc ușoară având în vedere diferențele culturale, de viziune și politică educațională în țarile vizate de studiu. Deși a fost trimis la timp, a urmat o lungă perioadă timp în care nu am știut dacă este folosit doar ca fundamentare a politicilor sau reformelor în domeniul personalului didactic sau va fi și publicat. Luat cu alte treburi, am uitat complet de studiu dar l-am descoperit întâmplator câteva luni după publicare. 

Doresc să mulțumesc UNESCO-RCEP pentru acestă oportunitate. 

Studiul poate fi citit/descărcat de aici sau dați click pe poza de mai jos. 

 

De ce munca de acasă nu funcționează (pentru toată lumea)

Simți că de când lucrezi de acasă ți-a scăzut randamentul, concentrarea și eficiența în activitatea ta? Nu te îngrijora, e normal. Când ani de zile ți-ai format niște rutine care te ajutau să îți atingi obiectivele profesionale dintr-o dată simți ca lumea ta e întoarsă cu susul în jos. Hai să stabilim niște adevăruri de la început:
- Munca de acasă NU este pretabilă pentru orice profesie. De exemplu producția de bunuri nu poate fi mutată acasă. „Telemunca” se adresează în general celor care și înainte îsi faceau treaba prin calculator, telefon, videoconferință. Un doctor nu poate opera de acasă, un transportator trebuie să circule, iar locul polițiștilor e pe stradă.
- Există o mare diferență între profesiile liberale care erau obișnuite cu lucrul de acasă (IT-ist, scriitor, gazetar, consultant, strateg în comunicare sau management) și cei forțați să lucreze acasă prin ordine militare sau prezidențiale (funcționari publici, profesori, contabili, specialiști în resurse umane). Este o altă organizare a muncii. Dacă prima categorie îsi alege de pe o zi pe alta programul de muncă în funcție de  inspirație și termene de livrare, a doua categorie are un program fix de muncă de 8 ore apoi timp liber seara. Atenție însă, prin „telemuncă” angajatorul poate considera că ești disponibil oricând.
- Eficiența muncii de acasă depinde de câtiva factori: autonomia muncii (dacă rezultatele depind în mod direct de rezultatele altora eficiența scade), personalitate și caracter (dacă nu te mai atrage job-ul și nu te poți concentra pe rezolvarea de sarcini eficiența tinde spre 0), situația familială (o familie izolată în casă cu trei copii, fără o bonă sau rudă care să îi țină ocupați nu va putea fi eficientă în activitatea profesională), condiții de muncă (pentru eficiență ai nevoie de spațiu separat optimizat, acces la tehnologie și internet, echipament performant), mediul de acasă (armonie, înțelegere, suport între membrii familiei vs. competiție pe resurse, certuri și lipsa sprijinului).
- Să fim cinstiți, nici un telefon, calculator sau echipament de videoconferință nu poate cântări la fel precum o întâlnire față în față a echipei, o oră normală de curs sau orice altă activitate profesională care implică mai multe persoane. Una este să urmărești pe Youtube un concert sau o piesă de teatru și alta e să te afli în sală. „Online-ul” a fost creat pentru a suplini nevoia de comunicare între întâlnirile față în față, nu de a le înlocui.

În opinia mea cel de mai jos este profilul ideal al celui care muncește de acasă (de acest COVID-19):
- are o profesie liberală și nu ține „la program”
- este disciplinat, bine organizat și motivat profesional (iubește ce face).
- deține o locuință cochetă în care se simte bine, cu spații propice pentru încurajarea creativității și concentrării (eventual o curte cu spațiu verde/terasă)
- deține/are acces la echipamente, tehnologie și consumabile pentru activitatea profesională
- nu are obligații familiale (copii, persoane în vârstă în întreținere)
- are suficiente resurse financiare pentru a comanda online tot ce are nevoie
- opțional, împarte locuința cu jumătatea (soț/soție/prienten/prietenă), se sprijină reciproc
- opțional, poate avea unul sau mai multe animale de companie
- are un network de prieteni (virtuali) cu care comunică atunci când e nevoie
- casa este cartierul general- iubește să stea și să lucreze acasă
- introvertit și puțin sociabil.

Dacă nu vă regăsiți în  profilul de mai sus atunci faceți parte din marea masă a celor care muncesc în România încercând să faceți compromisuri în materie de familie, job, obiceiuri și pasiuni personale, gânduri și atitudini generate de situația social-economică în care ne aflăm. Pentru dumneavoastră munca de acasă nu este o „mană cerească” ci mai degrabă o sursă suplimentară de îngrijorare. Iată cateva motive pentru care nu puteți munci de acasă la capacitatea obișnuită:

1. Familia nu întelege că deși sunteți acasă trebuie să și lucrați pentru „birou”. Acest lucru implică un anumit setup mental, concentrare și...liniște. Dacă sunteți întrerupt din 10 în 10 minute de către cineva, va fi greu să reluați firul.

2. Distragerea atenței cu lucruri casnice. Acasă mereu îți găsești ceva de facut. Casa este centrul universului de unde (teoretic) pleci în fiecare zi. În ordinea priorităților este mai importantă decat jobul din ziua respectivă. Cum poți face un plan de comunicare dacă chiuveta e plină de vase, frigiderul e gol sau robinetul nu inchide bine apa? Soția se plânge ca iar nu merge nu știu ce sau cel mic a stricat ceva important. Îti stă pe cap, trebuie să rezolvi...

3. Vacanța copiilor, disperarea părinților. Dusul copiilor la școală și găzduirea lor într-un spațiu relativ securizat le permitea părinților să se concentreze pe muncă. Corect! Exact în acel interval. Acum în izolare la domiciliu a cui este responsabilitatea sa vadă de ei zilnic, să îi hrănească, să-i educe, să-i distreze? Cine are privilegiul sa poată munci si cine se ocupă de cei mici? Ah, alternativ, așa e „political corect”. Și încep negocierile...

4. Bucătăria este deschisă non-stop, canapeaua imbietoare. La birou, copleșit de treabă, amâni momentul în care mergi la fast-food să mananci sau să bei o cafea. Acasa însă tentația e mult prea mare...Poți să „ronțăi” toată ziua și nu te judecă nimeni dacă deschizi o bere la ora 12 la prânz. De asemenea, un somn de frumusețe îți permite noaptea să stai mai mult pe rețele de socializare sau netflix.

5. Lipsa interacțiunilor de viață reală. Munca de acasă înseamnă să muncești de unul singur. Chiar dacă pare că vorbești cu colegi sau clienți, te uiți la computer sau la pereți. Cu timpul acest aspect ne va afecta capacitatea de interactiune și deschidere socială. Poți încheia un contract și fără a zâmbi sau a da mâna cu cineva...însă nu aceasta este normalitatea.

6. Lipsa colaborării. Când te afli într-o dilemă profesională desigur că îți poți întreba familia, dar nu se compară cu un brainstorming între colegi. E greu să alegi soluția optimă dacă nu te poți consulta imediat cu alți profesioniști.

7. Mediul întâlnirii contează. Chiar dacă nu îți poate impune nimeni de unde să participi la o videoconferință, bucătăria, dormitorul și echiparea în pijamale NU denotă seriozitate. Cei care înțeleg asta își amenajează un colțișor de unde să se poată simți confortabil indiferent de interlocutor.

8.  Lipsa comunității. Suntem „animale sociale” și căutăm prezența semenilor pentru a petrece un anumit timp împreună cu aceștia. Alții decât familia. Apartenența la o comunitate și întalnirile cu membrii ei ne binedispun si contribuie la o bună sănătate mentală. În concluzie, izolarea pe termen lung afectează printre altele și capacitatea de muncă.

9. Repere în ceață-nesiguranță și incertitudine. Fiind o stare de necesitate, evaluările profesionale sunt mai largi sau inexistente, rapoartele nu se mai cer atât de riguros elaborate, majoritatea lucrurilor „bătute în cuie” au devenit mai degrabă relative sau negociabile, lipsa de performanță trecută mai ușor cu vederea pe principiul că la toți ne este greu și nu se știe cine va „supraviețui”. Senzația că totul se schimbă...

10. Pierderea balanței între muncă și relaxare. Când muncești pentru birou, pentru casă și familie sau te relaxezi? Trimiți emailuri la 2 noaptea, tunzi gazonul marțea și spui povești copiilor la 10 dimineața în timp ce bei un pahar de vin? Tot programul ti-e dat peste cap. Normal este sa te ocupi de birou intre 9-17 de luni pana vineri, sa tunzi gazonul în weekend, sa spui povesti seara și sa bei un pahar la cina. Lucrurile nu stau deloc asa când lucrezi de acasa...recunoaște :-)

Anul 2020 și pandemia ar putea aduce conform sociologilor cea mai mare criză socială din toate timpurile, o bombă cu ceas supranumită de către New York Times. Unii îndraznesc să spună că izolarea va produce la final mai multe victime decât virusul. Un lucru e cert, toți ne dorim să iesim din case, să ne plimbăm, să-i vizităm pe cei dragi, să plecăm în calătorie, să ne reluam viețile obișnuite. Important este sa o facem la timpul potrivit pentru că dacă iesim prea repede cele 2 luni de izolare care s-au scurs până acum ar putea fi doar „încălzirea” pentru ce va urma.

Coronavirusul si educația de acasă

Trăim vremuri tulburi și „beneficiem” de experiențe inedite, acest lucru e sigur. Frica de necunoscut, de un organism invizibil care ne poate periclita sănătatea noastră și a celorlalți ne schimbă obiceiurile de viață. Unii sunt afectați de faptul că nu mai pot ieși la restaurant cu prietenii, alții ca nu-și mai pot face cumpărăturile la mall sau că nu mai pot ieși din curte fără declarația pe proprie răspundere. Cu toții avem ceva de reproșat acestei epidemii. Uităm mai mereu un singur lucru: Nu virusul circulă, ci noi oamenii! Deci dacă pierim, o facem pe mâna noastră. Nu vreau să intru în teoria răspândirii virușilor nici în teoria conspirației. Dacă ne uităm la efecte, puțin interesează dacă virusul s-a transmis de la animal la om (cu sau fără intermediari) sau este 100% un produs de laborator. Ce vedem azi în mass-media? Concluzia că omenirea nu este pregătită să suprime o astfel de pandemie, în ciuda mesajelor încurajatoare ale OMS, că lucrurile sunt sub control. Mai rău, sectoarele de activitate nu știu cum să reacționeze intr-o asemenea situație. Nu există plan de contingență. Economiile lumii cad una câte una afectate de oprirea fluxurilor de producție și al banilor, societățile tremură din toate tendoanele. Copiii lumii stau acasă în vacanță forțată pentru a nu deveni răspândaci de coronavirus. Statele Unite au anunțat deja că acest an academic s-a încheiat și elevii nu vor reveni în școli până la toamnă. Părinții lor au fost trimiși acasă fie să lucreze de la distanță, fie în șomaj tehnic sau chiar concediați. 
Ce poate fi mai rău? Să îți reiei viața obișnuită cu riscul de a te îmbolnăvi (pe tine și pe alții) sau a sta izolat pe termen nedeterminat într-o garsonieră cu trei copii fără posibilitatea de a produce pentru ei? În condițiile în care guvernul a decis izolarea, este infinit mai usor pentru cei care erau obisnuiti sa isi desfasoare activitatea online, au spațiu și resurse.
Dacă viata părinților înaintea pandemiei era oarecum ordonată și planificată, acum pare mai degrabă un ghiveci, o shaorma cu de toate în care e foarte dificil dacă nu imposibil sa faci lucruri de profunzime.  Regula de bază a devenit: ține copiii ocupați pentru a-ți faci timp să lucrezi ceva. Acest lucru a devenit extrem de dificil. După o lună de izolare copiii sunt plictisiți de toate jocurile, de internet, de ore online, mâncarea de la magazinul de proximitate. Apar la televizor tot soiul de consilieri si psihologi care-ți spun ce trebuie sa faci pentru a evita plictiseala copiilor și ce poți să faci pentru a suporta mai ușor izolarea. E adevărat, unele lucruri funcționează dar este full-time job și depind foarte mult de răbdarea, creativitatea și resursele părinților.
În acest context zugravit mai sus suntem nevoiți să scoatem de la naftalină două concepte: unul antic - educația la domiciliu și altul hulit și lipsit de credibilitate - educația online. În primul scenariu, părinții predau copiilor disciplinele din planul de învățământ pe perioada în care școala este închisă, iar în al doilea profesorii interacționează cu elevii prin intermediul platformelor de comunicare. Plecând de la premisa că „ceva” e mai bun decât nimic, oricare dintre cele două modele trebuie încurajate. Pentru elevi rutina învățării este foarte importantă iar perioada de izolare nu trebuie să producă o ruptură totală în învățare. Acolo unde educația online nu poate ajunge fie că profesorii nu au competența sau modalitățile tehnice de livrare fie că părinții elevilor nu își permit o conexiune la internet, un calculator sau tabletă, părinții pot încerca ei înșiși să lucreze cu copiii lor, măcar pentru a diversifica activitățile zilnice.
Încerc mai jos să bricolez câteva sfaturi pentru părinții care vor să încerce „școala de acasă”:
- Alegeți din orarul oficial pe care cu siguranță îl aveți acasă câteva materii pe care le considerați importante și/sau atrăgătoare pentru dvs. și copil. Puteți alege împreună cu acesta.
- Vedeți caietele de la clasă, manualul și alte resurse auxiliare pentru fiecare dintre disciplinele alese, discutați cu copilul pentru a înțelege unde s-a oprit învățarea.
- Pentru a continua învățarea, imaginați o lecție de test pentru fiecare materie aleasă. Optați pentru metode simple, ușor de implementat atât pentru dvs. cât și pentru copil, de exemplu lectura,  povestirea, explicația, demonstrația, rezolvarea de probleme, proiecte tematice. În funcție de cum a decurs lecția test puteți ajusta volumul de informație, metoda, timpul.
- Stabiliti intervalul orar si numărul de ore alocate saptamanal pentru fiecare disciplină aleasă.
- Aranjați un spațiu în care să nu fiți deranjat când lucrați cu copilul. Nu faceți altceva în acel interval.
- Dacă aveți acces la internet inspirati-vă din activitatea altor părinți. Există tone de resurse pentru fiecare subiect/temă.
- Fiți înțelegător atât cu dvs. cât și cu copilul. Mai ales dacă nu aveți pregătire pedagogică nu vă judecă nimeni. Luati-o ca pe un experiment. Dacă a-i preda propriului copil va provoacă stres și nervozitate înseamnă că experimentul a luat sfârșit.

Prin comparație, Educația online sau eLearning-ul este promovat și susținut de profesioniști în domeniul educației. Platformele au fost dezvoltate pentru a susține învățarea la distanță și în funcție de model fiecare platformă beneficiază de diferite caracteristici (comunicare audio-video sincronă cu un număr limitat de cursanți, posibilitatea de a dezvolta teste de evaluare, prezentări în timp real, postare de teme, managementul cursanților si al parcursului educațional etc.).  Din păcate, puține instituții școlare foloseau astfel de platforme în mod oficial și consecvent înaintea pandemiei. Acest lucru a fost vizibil mai ales în abilitatea profesorilor de a organiza demersul educational în exclusivitate online. Conform statisticilor, majoritatea profesorilor din România au solide competențe IT&C însă lipsa experienței predării in mediul online și lipsa resurselor tehnice a determinat MEC să recomande profesorilor să continue școala la distanță, nicidecum sa îi oblige. Astfel, fiecare profesor care a acceptat provocarea, după pricepere, voință și resurse a încercat să continue predarea prin intermediul diverselor canale, de la simple emailuri cu teme pentru acasă până la predare sincronă programată cu toată clasa pe diverse platforme (de ex Google Classroom/Meet, Zoom).
Avantajele educației online sunt cunoscute relativ bine (modern, ieftin, eficient, comod, individual, ritm propriu) însă dezavantajele mai degrabă se intuiesc. Pe lângă access la resurse tehnice (hardware, software, internet) și metodologice, necesită o altă optică și un timp mai mare de pregătire din partea profesorului, auto-disciplină din partea cursantului, incidența plagiatului și copierea la examene este mult mai mare iar faptul că se lucrează  cu preponderență individual poate reprezenta o mare problemă pentru elevii obișnuiți la clasă cu munca interactivă de grup.
Are vreo importanță educația la domiciliu și educația online în parcursul oficial al elevului? Cu siguranță NU. Școala nu va recunoaște automat progresele în învățare făcute de elevi în perioada de izolare la domiciliu. Cel mai probabil, materia va fi reluată într-un format „pe repede inainte” iar cerințele la examinare vor fi ajustate.
Marele merit al educaței de acasă este acela că ține, pe cât posibil, elevul conectat la rutinele școlare și la necesitatea de învățare continuă. Pe de altă parte coronavirusul a obligat o bună parte dintre profesori să ia parte la un „self crash-course” de folosire a instrumentelor online în predare și învățare.
Nu știu cum se va termina acestă poveste dar sunt sigur că la final vom fi invatat cateva lectii importante. Printre acestea, să pretuim mai mult oamenii și nu doar ce putem obține de la ei, să fim dispuși la schimbare și parte a ei, să fim pregatiți să și pierdem nu doar să câștigăm...