Un alt model bine-cunoscut de design instrucțional este The Dick
and Carey Systems Approach Model. Modelul
a fost publicat inițial în 1978 de către Walter Dick și Lou Carey în cartea lor
intitulata The Systematic Design of Instruction.
Dick și Carey au avut o contribuție semnificativă in domeniul design-ului instruirii prin pilotarea unor noi puncte de vedere conform carora instruirea nu este o sumă de părți izolate. Modelul se adresează instruirii ca un sistem întreg, cu accent pe relația dintre context, conținut de învățare și instruire. Potrivit lui Dick și Carey, "Componente cum ar fi trainerii, cursanții, materialele, activitățile de instruire, sistemul de livrare si mediul de învatare interacționeaza intre ele, ca impreună, să duca la rezultatele preconizate ale învațarii.
Dick și Carey au avut o contribuție semnificativă in domeniul design-ului instruirii prin pilotarea unor noi puncte de vedere conform carora instruirea nu este o sumă de părți izolate. Modelul se adresează instruirii ca un sistem întreg, cu accent pe relația dintre context, conținut de învățare și instruire. Potrivit lui Dick și Carey, "Componente cum ar fi trainerii, cursanții, materialele, activitățile de instruire, sistemul de livrare si mediul de învatare interacționeaza intre ele, ca impreună, să duca la rezultatele preconizate ale învațarii.
Componentele
modelului de abordare sistemică, de asemenea, cunoscut ca Modelul Dick și Carey,
sunt după cum urmează:
• Identificarea Obiectivelor de instruire: Obiectivul descrie o abilitate, cunoștințe sau atitudini (SKA) așteptate a fi dobândite de catre cursanti la finalul instruirii.
• Efectuarea analizei de instruire: Identificarea a ceea ce un cursant trebuie să-și reamintească/ identifice/sa fie capabil să facă pentru a îndeplini o anumita sarcina
• Analiza cursanților și a contextelor: Identificarea caracteristicilor generale ale publicului țintă, inclusiv abilități anterioare, experienta anterioara, elemente demografice de bază dar și identificarea caracteristicilor directe legate de o anumita abilitate care urmează a fi dezvoltată, analiza a criteriilor de performanță și de învățare.
• Scrierea obiectivelor de performanță: Obiectivele descriu comportamentul, conditiile și criteriile. Criteriile care vor fi utilizate pentru a evalua performanța cursantului.
• Dezvoltarea instrumentelor de evaluare: Vor fi definite instrumente de intrare, pretestare, post-testare, teste de practică.
• Elaborarea strategiei de instruire: activități de pre-instruire, prezentare de conținut, participarea activă a cursantilor, evaluare
• Dezvoltarea și selectarea materialele didactice: Alegerea de materiale relevante pentru obiectivele cursului.
• Proiectarea și desfășurarea evaluarii formative: Designer-ul încearcă să identifice materialele de instruire care au nevoie de îmbunătățiri.
• Revizuirea instruirii: Identificarea și revizuirea elementelor de curs care necesită acest lucru.
• Proiectarea și desfășurarea evaluarii sumative. Testarea cunoștințelor furnizate prin curs, a nivelului de sinteză și înțelegere a conceptelor.
Prin acest model, componentele sunt executate iterativ și în paralel, mai degrabă decât liniar.
Bibliografie:
Dick, W., & Carey, L. (1996). The systematic design of
instruction. 4th ed. New York, NY: Harper Collin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu