Translate

vineri, 22 martie 2013

Poti sa ai o cariera de succes daca esti lenes? Raspunsul este DA!

Majoritatea oamenilor cred ca numai daca muncești din greu și tot timpul poți să reușești. În general, succesul este asociat cu persoanele hiper-dinamice, proactive, dependente de muncă. O altă caracteristică a zilelor noastre este legată de stres: Nu esti stresat, nu muncești suficient! Avem chiar și în România cazuri de consultanți care au ignorat stresul și dependenți fiind de muncă sau de promisiunea unei cariere de succes s-au imbolnavit grav sau chiar au decedat. Este cunoscut cazul tinerei Raluca Stroescu, manager de audit la Ernst&Young (pentru cine nu isi aminteste, detalii aici).
Sunt ferm convins că și cei care muncesc foarte mult și consideră ca au o carieră de succes au simțit de multe ori că:
- în ciuda eforturilor constante cariera/afacerea lor stagnează
- sunt zile în care „motorul” merge (și consumă) în gol
- au o direcție haotică, nu văd lucrurile mari din cauza celor mici și stresante
- toate lucrurile importante trebuiau rezolvate alaltăieri
- multitasking-ul este o porcarie mancatoare de energie si ca de fapt nu munca te omoară ci „switch-ul” permanent între task-uri
- pierd timpul mai mult cu explicarea soluțiilor decât cu rezolvarea propriu-zisă a problemelor
- target-urile financiare fixate de management sunt de pe altă planetă ignorând realitatea și mersul pieței.  
- nu mai au motivația muncii și bucuria de a vedea rezultatele dar continuă din obișnuință ca așa e trendul
- înlocuiesc exprimarea sinceră a sentimentelor cu fraze standard de PR chiar și în prezența familiei
- persoana sa, sănătatea și implicarea în familie sunt pe ultimul loc pe ordinea de zi;  mersul la medic sau dusul copilului la școală este o corvoadă producătoare de nervi și  disconfort în contextul vieții profesionale
- deși au o situație financiară bună sunt nefericiti.
 
DE CE UNII MUNCESC PE RUPTE SI NU AU SUCCES?
 
Principiul auto-depășirii
 
Economia actuală este bazata in mod eronat pe principiul auto-depasirii, ignorand toate celelalte variabile care pot să facă dintr-o afacere sau cariera una de succes. Să producem mai mult, mai bine, cu costuri mai mici, într-un timp mai scurt și cu un profit cat mai mare. Acesta este mesajul de bază transmis în organizațiile contemporane. Toate companiile, mai ales multinationalele, de la an la an visează mai multe piețe, producție mai mare, mai mulți clienți, profit mai mare cu x % „forjand” la maximum resursa umană. Productia exagerată susținută de sistemul creditelor bancare a incurajat nevoia de consum scurtând durata de viață a produselor. Însă arhitectura economică bazată pe consumismul anilor 2000-2007 și-a demonstrat limitele. Am ramas cu obiceiurile dar nu și cu resursele. Sir Ken Robinson, expert in educatie, spunea ca ar trebui sa renuntam la linearitate si mai bine am analiza lucrurile din punct de vedere organic. Piața, locul de care este legată atât afacerea cât și cariera trebuie privită ORGANIC. Ca orice organism viu, are pofte, preferințe, stare de sănătate, limite de consum, rezistența la nou, limite de plată, nevoi diverse. Deși companiile știu acest lucru, că piața se contracta și se dilată în funcție de cele discutate mai sus se continuă cu acest principiu al auto-depășirii si in fiecare an mai pun cate un procent în plus ca target mizand in continuare pe volumul vanzarilor, ingnorând nivelul, sănătatea și disponibilitatea pietelor. Astfel avem la momentul actual in față imaginea unei piețe scârbite de atâta ofertă, ”indopata” cu milioane de produse si servicii de care, în mare parte fie nu are nevoie fie nu mai are resurse financiare sa le cumpere. In loc sa se îngrase piața slabește deși este indopata. Acest model economic asemanator cu o schema Ponzi in care „ieșirile” au depășit „intrarile” deja a afectat societatea in ansamblul ei. Pur si simplu nu este UMAN să încurajezi piața să consume ACUM ce va produce peste 10 ani pentru ca unii sau alții să raporteze profit peste așteptări. Oricum am lua-o, resursele naturale ale pietei pe 50 de ani au fost consumate deja de „baietii destepti” ai economiei mondiale. Asistam la moartea nevoii naturale a pietei care a fost inlocuită de nevoia indusa. Stim NOI mai bine de ce ai nevoie...    
 
Credeți că artizanii acestui sistem sunt stresați? Uită de sănătate, familie, prieteni? Nu au zile libere? Dimpotrivă, pentru ei este un joc, un joc de sah, pe care il joacă cu plăcere împreună cu cei ca ei. Target-urile sunt pentru subordonati, singura lor implicare directă fiind aceea de a mai trage cate un sut în dosul vre-unui CEO, asa de impulsionare. Apoi daca lucrati intr-o multinationala stiti ca rolul principal al unui top manager este acela de „kicking asses” din partea consiliului director si de transmitere invariabila a mesajelor gen ”E bine, dar putem (adica impreuna) si mai bine”. Din nou ajungem la auto-depasire. Mi-e teamă sa îți spun, ca angajat într-o corporație de acest fel, indiferent cât efort depui, esti doar un numar...Tu stii daca esti platit suficient ca sa merite. Nu te lasa influentat de politicile de personal si eventulele bonusuri. Aristotel spunea:  „De unealtă trebuie să avem grijă, în măsura în care aceasta este în interesul lucrului”. Când deci sclavul este un bun instrument de lucru, este înţelept să-l hrăneşti suficient, să-l îmbraci mai bine, să-i laşi timp liber, să-i dai voie să-şi creeze o familie, să-l laşi să întrevadă acea recompensă supremă, rarisimă – libertatea, eliberarea.
Ca „lenesi” (sau leneși de-a dreptul) stiți ca nu puteți face față într-un asemenea sistem în care vi se cere prezență 100%, implicare 1000%, sarcini repetitive si multitasking.
 
Leneș (în contextul articolului) = persoană inteligentă, care își alege aleatoriu timpul de muncă, în funcție de chef și creativitate, nu are un program fix zilnic, îsi respectă nevoile, îsi satisface toate plăcerile zilnice, doarme cât vrea, pleacă unde vrea sau alege să stea acasa, pleaca in vacante unde si cand doreste.
 
Cum poate un leneș să aiba succes?

Marc Allen în Ghidul succesului pentru leneși precizează clar ca a fi leneș nu inseamnă să nu ai direcție. În opinia sa toți dispunem de instrumentele necesare pentru a reuși și nu trebuie decât să ne focalizăm mintea creativă în direcția potrivită.

Pașii succesului în opinia lui Marc Allen:

1.Intreaba-te ce vrei sa faci cu restul vieții tale.
2.Imagineaza-ti un tablou ideal cum si unde te vezi si ce vrei sa ai in 5-10 ani. Cand ti-e comod...Daca esti super leneș imagineaza-te peste 10 ani.
3. Spune-ți că oportunități le gasești oriunde. Le vezi doar daca le cauți. În fiecare necaz sau neajuns există și un beneficiu, doar trebuie sa il vedem.
4. Desenează pe o coală de hartie unde te visezi peste 5-10 ani. Cum arată viața, unde locuiești cu ce te ocupi, ce realizari ai, cum arata o zi obisnuita. E important sa vizualizezi toate acestea. Prioritatea este viața relaxată.
5. Inlocuieste munca asidua cu una mai inteligenta. Munca inteligenta economiseste timp.
6. Ia o coală de hartie si formuleaza-ti obiective pentru anii urmatori, asa cum iti vin. Fara indoieli si fara temeri. E important sa le SCRII.
7. Transforma obiectivele in afirmatii la timpul prezent. Ex. din Voi avea o cariera de succes in muzica! in Imi formez acum o carieră în muzică! Scrie o listă de maximum o pagină pentru viitorii ani.
8. Alungă orice îndoială sau temere pentru că sunt piedicile cele mai mari. Gândurile mari au nevoie de calm și limpezime.
9. Notează fiecare credință negativă sau limitativă. Formulează o afirmație simplă care să o contracareze. CUVINTELE AU FORȚĂ mai ales dacă sunt scrise.
10. Ia fiecare obiectiv in parte si scrie un plan de actiune. Cum crezi TU ca poti sa il atingi. Nu contează forma atata timp cat constientizezi actiunile. Transforma visele in INTENTII.
11. Planul iți releva reteta succesului. Ai libertatea de a corecta planul oricand. Traiectoria se ajusteaza. Repeta-ti ca trebuie să faci totul într-un mod lejer și relaxat, sanatos si pozitiv.
12.  Ia totul ca pe un EXPERIMENT. Fa o invoiala cu indoielile tale ca pe durata experimentului sa te lase in pace.
13. Muncește în parteneriat cu toată lumea. Parteneriatul este cea mai puternică formă de interacțiune socială.
14. Ajută-ți partenerii să-și implinească visele. Și ei te vor sprijini în visele tale.
15. Chair dacă suferi un eșec nu renunța. Singurul eșec este RENUNȚAREA.
16. Cheia succesului este sa gasești ceva care ADORI sa faci. Esti super-pasionat de artă? Fă o afacere în artă? In IT, in muzică, in orice iti place cu adevarat. Elaborează un produs sau un serviciu fara a te gandi la bani. Da tot ce ai mai bun. După ce e gata fă o strategie și prezintă-l domeniului. Vinde-l la prețul corect.   
17. Controlati-va finantele. Nu cheltuiti la inceput mai mult decat este necesar.
18. Pentru a fi creativi trebuie sa va relaxati, sa fiti leneș
19. Odihniti-va, luati-va vacante, calatoriti
20. Din moment ce este experimentul vostru voi puteți să stapâniți timpul. Intreaga perceptie asupra timpului se schimba o dată ce înțelegem ca AVEM TIMP SUFICIENT.
21. Poți atrage banii sau alte resurse doar într-un mod relaxat. Cere si ti se va da. Nici mai mult, nici mai puțin.
22. Fii onest, respectuos si transparent, doar asa consolidezi parteneriatul
23. Evită litigiile judiciare
24. Donează un procent din câștig celor aflați la nevoie. „Dă și ți se va întoarce inzecit!”

Gânditi-va la voi, nu e așa ca au fost momente in care într-o jumătate de oră ați reușit să terminați ceea ce nu ați putut face într-o săptămână de muncă asiduă? De ce oare?

Suntem oameni, nu roboți și nici o zi nu seamana una cu cealaltă. Standardizarea forțată a muncii aduce a fast-food...deci e nesanatoasa. Dar despre asta intr-un articol viitor

  
 
 
 
 
 

5 comentarii:

  1. In afara de ce ati scris CU CE SUCCESE VA LAUDATI D-LE LENES? E o teorie de doi bani pt a incuraja nemunca si cine aplica va fi grabnic SOMER

    RăspundețiȘtergere
  2. Unde dai si unde crapa, vechea vorba romaneasca. Doamna sau domnule ANONIM, atata ati inteles din articol? E OK si asa. Daca va intereseaza succesele mele le gasiti in Sectiunea DESPRE MINE, insa citind-o, nu cred ca am facut parte din categoria lenesilor chiar daca poate mi-ar fi placut sa lucrez mai inteligent decat la foc automat. Ca orice teorie...fiecare intelege ce vrea dupa nivel de educatie, valori, credinte, intentii...
    Dimpotriva, mi se pare ca teoria instiga la MUNCA, dar una cu directie precisa, inteligenta, relaxata, deschisa catre lume. Robotei avem destui, doar acestora le este teama de somaj. Nu uitati, orice necaz vine si cu o mare oportunitate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. George, principiul exista mai de ceva timp si este rezumat tot in engleza,
      "work smart, not hard". Am citit aceasta carte, am citit si "saptamana de lucru de 4 ore" de Timothy Feriss si ambele sugereaza alternative "destepte" de a te imbogati in mod neclasic. Numai cine nu vrea sa iasa din cusca respinge apriori ce spun cei doi autori... Felicitari pt. articol, Ioan ALECU http://www.linkedin.com/in/ioanalecu

      Ștergere
  3. Multumesc pentru comentariu. S-a mai scris bineinteles despre aceasta tema si inca se va scrie. Eu personal n-am auzit ca cineva sa faca bani serios in Romania decat in 2 moduri. Fie au furat pe rupte, fie au venit cu alta gandire out of the box.

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari pt acest articol sincer! Este primul care trece de ipocrizia unor angajati, a "managerilor " si companiilor!In Romania avem si postulatul " ne facem ca muncim " ca sa dea bine la sefi, sau sa parem ocupati si seriosi.Marile inventii au fost facute de "lenesi".

    RăspundețiȘtergere