Translate

duminică, 3 martie 2013

Cine controlează lumea?

James Glattfelder si colegii sai elvetieni vin cu o abordare interesanta de a studia economia actuala si relatiile financiare. Plecand de la exemple din biologie precum stoluri de pasari, bancuri de pesti sau termite ei apelează la studierea sistemelor complexe de relații. Practic orice bucata de realitate poate fi tradusa in matematica si implementata in ecuatii, apoi se pot face presupuneri. Rețelele sunt reprezentări ideale ale sistemelor complexe iar nodurile de rețea sunt componentele sistemului și legăturile dintre ele sunt date de interacțiuni.
 
Pornind de aici echipa a studiat in detaliu rețelele de proprietate. Nodurile sunt companii, oamenii, guvernele, fundații etc. iar legăturile sunt relațiile de acționariat, de genul acționarul A are x % din acțiunile companiei B. Valoarea companiei este dată de veniturile de exploatare iar rețelele de proprietate dezvăluie tiparele relațiilor de acționariat. Cine este actionar are de fapt controlul asupra companiilor.
 
S-a început cu o bază de date ce conținea 13 milioane de relații de proprietate in 2007, eforturile concentrându-se pe corporațiile multinaționale (CMN).
Au fost gasite 43.000 de companii care opereaza in mai multe tari. Pasul următor a fost să se  construiasca rețeaua în jurul acestor companii, studiindu-se relatiile de  actionariat . A rezultat o  rețea cu 600.000 noduri și un milion de legături.
Studiul rețelei dezvăluie o periferie și un centru care conține circa 75% din toți jucătorii, iar în centru există un miez mic dar dominant format din companii interconectate. 35% din CMN-uri sunt în acest miez, dar ele reprezintă 95% din totalul veniturilor CMN-urilor.

Dreptul de proprietate dă acționarilor drept de vot. Acesta fiind tiparul normal de control. Există modele diferite de calcula controlului dat de dreptul de proprietate. Cu peste 50% din acțiunile unei companii, există control, dar, de obicei, depinde de distribuția relativă a acțiunilor. Ceea ce contează de fapt e rețeaua. ”Cu 10 ani în urmă, domnul Tronchetti Provera deținea și controla o companie mică ce avea drepturi de proprietate și control într-o companie mai mare. Asta a dus până la urmă să controleze Telecom Italia cu un coeficient de 26. Adică, cu fiecare euro investit, el putea să treacă 26 de euro din valoarea de piaţă prin intermediul lanțului de relații de proprietate.”

Controlul „curge”  prin rețelele de proprietate, acumulându-se în noduri. După ce s-au calculat aceste rețele de control, a reieșit că 737 de acționari de vârf au împreuna potențialul de a controla 80% din valoarea CMN-urilor. Acești 737 de jucători de vârf alcătuiesc un pic mai mult de 0,1%. Sunt cu precădere instituții financiare din SUA și Marea Britanie. Mai mult, există 146 de jucători de top în vârful piramidei și împreună pot controla 40% din valoarea CMN-urilor.

In concluzie gradul ridicat de interconectare a jucătorilor din vârf ar putea reprezenta un risc sistemic semnificativ pentru economia globală, structura probabil fiind rezultatul unei auto-organizări. Autorul spune ca structura functioneaza dupa regulile de interacțiune în sistem si probabil nu este de tipul unei conspirații globale :-).

„Realitatea-i atat de complexa incât trebuie să ne detasam de dogma.”
 
Discursul de la TED talks poate fi urmarit mai jos cu subtitrare in lb. romana.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu